Sursa:
© Society of Orthodox Studies
SPOUDON
Thessalonica - Greece
2007
Mulţumim
Prea Cucernicului Părinte Theodoros Zisis, distins profesor al
Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Tesalonic, pentru
bunăvoinţa de a ne acorda dreptul şi binecuvīntarea
publicării acestei lucrări apologetice, spre slava Bisericii Ortodoxe
de pretutindeni.
Intraţi prin poarta cea strīmtă, că largă este
poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt
cei care o află. Şi strīmtă este poarta şi īngustă
este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o
află. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi
īn haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După
roadele lor īi veţi cunoaşte. (Matei 7:13-16)
Sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe
Evanghelia lui Hristos, dar chiar dacă noi sau un īnger din cer v-ar vesti
altă Evanghelie decīt aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!
(Galateni 1:7-8)
Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci
cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi
prooroci mincinoşi au ieşit īn lume. Īn aceasta să
cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte
că Iisus Hristos a venit īn trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh,
care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci
este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum
este chiar īn lume. (I Ioan 4:1-3)
Orice
suferinţă poartă sămīnţa Crucii, a răstignirii.
Dar nu orice răstignire este īntotdeauna mīntuitoare, căci sunt
răstigniri pentru Hristos şi pentru neam - dator şi el să
se răstignească pentru Legea lui Dumnezeu - şi sunt
răstigniri pentru lumeşti biruinţe. Cīţi pătimesc
şi se frămīntă pentru faptul că astăzi Biserica este
silită să placă lumii, aceştia au răstignirea cea
bună. Cīţi convertesc legile Bisericii īn rīnduieli omeneşti,
supunīndu-le poruncilor veacului, nu se răstignesc pe ei, ci pe
ceilalţi şi īntreaga Biserică, răstignire pentru care vor
da socoteală. Dar cea mai gravă răstignire e cea antiortodoxă,
răstignirea care te sileşte să cīştigi lumea. Pare o
răstignire nobilă şi adevărată, care-ţi
şopteşte neīncetat: Jertfeşte-te pentru o lume nouă,
mori pentru o societate mai bună, fă din om o măsură
desăvīrşită, ghidează-l pe drumul auto-instruirii şi
autocunoaşterii. Uneşte toţi oamenii īn desăvīrşirea
lor.
Toată reclama ce
se face pe seama unirilor religioase este o subtilă diversiune prin care
oamenii sunt hipnotizaţi de iluzia binelui şi automīntuirii -
minciună pentru care īşi răstignesc Antihristului zilele şi
toate puterile trupeşti, sufleteşti, intelectuale.
Mai devreme decīt se
crede, tot acest bine se va transforma īntr-o batjocură
drăcească cīnd sărmanii oameni se vor numi unii pe ceilalţi
creştini fără a fi creştini. Mulţi dintre ei vor crede
sincer că sunt adevăraţii creştini, deoarece vor folosi
cuvinte creştine īn formularea unor interesante teorii filozofice
lumeşti. Actual, ei sunt īnaintemergătorii lui Antihrist, ca fariseii
pe timpul lui Hristos, şi habar nu au că aşteaptă
acelaşi Mesia ca şi evreii. Nădejdea acestor creştini
este adeverită de īnsăşi neliniştea şi nerăbdarea
antihristică cu care-şi aşteaptă īmpăratul
pregătindu-i o lume evanghelizată după glasul celor mai
păgīne crezuri, celor mai eretice filozofii şi mai perverse patimi.
Precum Marele
Inchizitor al lui Dostoievski, aceştia sunt gata să-L arunce pe
Hristos īn foc deoarece le-a dat peste cap planurile de re-evanghelizare a
lumii: Ai venit şi neai vorbit de un creştinism inuman şi
greu - spune Marele Inchizitor lui Hristos -, şi noi am muncit secole de-a
rīndul pentru a-l face o religie umană. Şi acum că am
reuşit, ai venit să ne strici munca noastră de secole? Doar nu
tu ai īnfăptuit-o. Mīine le voi ordona să te ardă ca eretic!
Īn acelaşi duh de
umanizare a religiilor, Consiliul Ecumenic al Bisericilor, din care şi
Biserica Ortodoxă Romānă face parte, la īntrunirea de la Lima (1982)
a pus bazele unei noi teologii īn ceea ce priveşte fondul comun al
bisericilor, punīnd īnainte recunoaşterea reciprocă din partea
membrilor participanţi a botezului, euharistiei şi ministeriului
(preoţiei), numit simplu B.E.M.
Această idee de
fraternitate antihristică cu valoare dogmatică, īntru totul
comună şi deopotrivă antiortodoxă, deschide larg
porţile fraţilor eretici şi păgīni de pretutindeni spre a
pătrunde nestingheriţi īn Ortodoxie şi de a pretinde drepturi
egale īnaintea aceluiaşi tată. Aşa arată noua societate
religioasă a convergenţelor doctrinare ce īl avortează pe
ortodox din pīntecele Bisericii, plasīndu-l īn rīndurile noii specii
creştine descoperite de teologia Occidentului: creştinismul
fără Hristos, creştinul fără Biserică. Acesta
este noul chip al orīnduirilor euro-mondiale ce dezbină Ortodoxia de
Hristos; acesta e antihristicul monstru ce din dragoste se face aproapele
nostru pentru ca noi să ne īnfrăţim cu el. Iar mai pe urmă,
toţi vor primi pecetea ce va garanta apartenenţa la robia
marii colectivizări satanice numită integrare europeană,
pecetluire ce va īndreptăţi oamenii cu drepturi egale să
hulească cele dumnezeieşti prin acoperiri juridice, politice şi
bisericeşti. Deoarece laicii nu sunt īncă destul de reeducaţi,
īncă, pentru a crede rătăcirilor, se vor păstra
aparenţele şi se va proclama solemn şi oficial mai īntīi unirea
bisericilor şi mai apoi unirea religiilor.
Paradoxul sistemelor de
globalizare social-eclesiale este că acestea nu pot via prin ele īnsele,
pentru că niciodată logica ştiinţei nu va putea
īnţelege taina lui Dumnezeu din Om. Īnsă aplicarea lor va deveni o
crudă realitate restrictivă, pentru că sortite eşecului,
vor fi artificial īntreţinute pīnă vor putea fi aduse īn mīna
Fratelui ce va veni şi va aduce armonia īn sistem chiar atunci cīnd va
fi pe cale să se destrame. Ne va dărui neo-libertatea, eliberarea
libertăţii, totala manifestare a poftelor neīngrădită de
ideea de păcat. Adică haos, dar nu oricum, ci concentrat īn sfīntul
principiu al libertăţii de a huli, al egalităţii
credinţelor şi fraternizărilor religioase.
Doar un duh demonic
poate sădi o aşa de groasă īnceţoşare ce preface īn
rău-lucrătoare logica şi simţirea omului. Trăim
acestea deocamdată la nivelul minţii prin desfătările
gīndirii gnostice eliberată de balastul dogmatic şi
păscută pe păşunile teologiilor postmoderniste - creiere ce
scornesc idei de catifea şi cuvinte nevătămătoare ce
legitimează ecumeniştilor fratricidul duhovnicesc. Mizerii din care
pregustăm apostazia de fiecare zi - binefaceri ale voturilor jertfite
noilor ideologii de guvernare şi camuflarea vinei īn spatele impersonal al
umanităţii. Să nu uităm că arta de a conduce
naţii şade īn iscusinţa de a induce robilor (ne)credinţa
despoţilor.
Pentru toate se
jertfeşte ecumenismul, dar nu pentru Hristos şi pentru vederea
păcatelor. O nouă cruce, un nou fel de răstignire:
răstignire īmpotriva Bisericii, răstignire īmpotriva lui Hristos,
antirăstignire īn care diavolul e regizorul, iar omul protagonistul. Cui
ne răstignim, pentru ce ne răstignim, pentru cine sīngerăm īn
mīhnirile şi plīngerile noastre? Cui īnchinăm ostenelile şi
grijile noastre? Dacă răspunsurile vin din lumea aceasta şi duc
tot spre această lume, atunci crucea pe care o ducem e a lumii şi
pentru lume, iar nu aceea a lui Hristos şi pentru Hristos.
Cīnd
īnvăţătura şi cultura anticreştină, agenţi
ai viitorului Antihrist, pun bazele teoretice ale societăţii religioase,
atunci să cunoaşteţi că vor să-L īnlocuiască pe
Hristos, proclamīndu-se sufletelor drept noii idoli religioşi sau sociali
sub camuflajul ecumenismului sau a europenizării. Scopul acestora este de
a face din muncă şi pricepere virtuţi publice, daruri
cereşti, pentru care să trăim şi să murim, teologie
antihristică prin care umanismul social ia locul lui Dumnezeu. Iar din
plămada acestor năzuinţe, societatea zeificată naşte
Marele Cenzor de conştiinţe - Stăpīnul Divin cu drepturi
depline ce se revendică astfel corect, elegant şi legal peste
popoare, īnlăturīnd discret pe Hristos dintre oameni, trasīnd īntre El
şi creştini adīnca prăpastie a drepturilor omului de a
trăi īmpotriva lui Hristos, de a-I nesocoti Evanghelia şi poruncile
Bisericii īn schimbul acordării prestigiului de cetăţean de
onoare şi medaliei de luptător pentru pacea omenirii, o pace
mincinoasă ca şi virtuţile cu care īnsuşi Antihrist va
amăgi lumea.
Cui i-am īnchinat
răstignirile noastre, acela ne va şi răsplăti după
măsura cu care a fost răsplătit răstignitul tīlhar cel din
dreapta, strămoş al dreptei-răstigniri. Răzvrătita
răstignire a tīlharului apostat, tată al răstignirii europene,
să n-o iubim, chiar de-ar fi să suferim crucificaţi de mii de
ori.
pr. Visarion
Dacă cineva s-ar
ruga, chiar şi īn casă cu cel afurisit (scos din comuniunea
Bisericii) acela să se afurisească.
Episcopul, presbiterul
sau diaconul, dacă numai s-ar ruga īmpreună cu ereticii, să se
afurisească, iar dacă le-a īngăduit acestora să
săvīrşească ceva ca şi clerici (să slujească cele
sfinte), să se caterisească.
Episcopul sau
presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se
caterisească. Căci ce īnţelegere poate să fie īntre Hristos
şi Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?
Dacă vreun cleric
sau laic intră īn sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage,
să se caterisească şi să se afurisească.
Nu este īngăduit
ereticilor a intra īn casa lui Dumnezeu dacă stăruie īn eres.
Nu se cuvine a primi
binecuvīntările ereticilor, care sunt mai mult blasfemii decīt
binecuvīntări.
Cei ce
propovăduiesc public eresul sau īl īnvaţă īn Biserici, să
fie īndepărtaţi de comuniunea cu credincioşii şi
afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărīmă unitatea
Bisericii.
*
Să nu faceţi
nici inovaţie, nici omitere īn Predania pe care am păzit-o cu evlavie
pīnă acum. Deoarece toţi cīţi sau păstrat īnlăuntrul
Sfintei Biserici a-toată-lumea, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri.
Şi cu mare pedeapsă va fi osīndit cel ce va face fie adăugiri,
fie omiteri.
Cei care se vor
lepăda de Ortodoxie şi vor părăsi părinteştile
şi dreptele dogme ale credinţei şi Predaniile obşteşti
ale Bisericii şi vor decădea şi se vor īndepărta cu inovaţii
şi cu credinţe măsluite şi cu obiceiuri neortodoxe şi
vor falsifica şi vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceştia
nici nu mai sīnt, nici nu se mai numesc creştini cu adevărat, ci se
taie şi se despart de totalitatea mădularelor Bisericii şi a
creştinilor, ca nişte eterodocşi şi inovatori şi se
izgonesc afară din sfīntul staul ca nişte oi rīioase şi
mădulare putrede.
ANATEMA celor ce
atacă Biserica lui Hristos īnvăţīnd că Biserica Sa este
īmpărţită īn aşa-zise ramificaţii ce se deosebesc īn
doctrină şi īn felul de viaţă, sau că Biserica nu
există vizibil, ci va fi formată īn viitor cīnd toate
ramificaţiile sectele, denominaţiunile şi chiar religiile -
vor fi unite īntr-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia
şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul
şi euharistia ereticilor sunt lucrătoare pentru mīntuire, prin
urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt īn comuniune cu
aceşti eretici īnainte-menţionati sau celor ce susţin,
răspīndesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul
dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor
despărţiţi, să fie Anatema!
(Dată de
Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Vancouver- Canada,
august 1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi
adăugată la sfīrşitul anatemelor pomenite īn prima Duminică
a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei)
Ca iată iţi
zic ţie fiule, vor veni zile cīnd vor strica creştinii
cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli
şi ale dumnezeeştilor Prooroci, ştergīnd Sfintele Scripturi
şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va
revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru
aceasta Părinţii noştri au zis: Cei ce sunt īn pustia aceasta
să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe
pergament, ci pe hīrtii, că va să şteargă neamul cel de pe
urmă vieţile părinţilor şi să scrie după
voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Şi i-a
zis lui fratele: Aşadar se vor schimba obiceiurile şi
aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi īn
biserică să facă acestea?
Şi a zis
bătrīnul: Īn astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi
va fi necaz mult. Năpădirile păgīnilor şi pornirile
noroadelor, neastīmpărul īmpăraţilor, desfătarea
preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgīnd
seama de mīntuirea lor şi a turmei, osīrdnici toţi şi silitori
la mese şi gīlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri
grabnici, gata spre a osīndi vieţile bătrīnilor şi cuvintele
lor, nici urmīndu-le, nici auzindu-le, ci mai vīrtos ocărīndu-le şi
zicīnd: De-am fi fost şi noi īn zilele lor ne-am fi nevoit şi noi.
Iar episcopii īn zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici,
judecīnd judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la
judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani
chinuindu-i. Va intra īncă şi īn norod necredinţă, curvie,
urīciune, vrajbă, zavistie, īntărītări, furtişaguri şi
beţie. Şi a zis fratele: Ce va face cineva īn vremile şi anii
aceia? Şi a zis bătrīnul: Fiule īn acele zile cel ce īşi mīntuieşte
sufletul său mare se va chema īn īmpărăţia cerurilor. (Patericul
Egiptean, p.209 cuv. 15)
Acei care cutează
să scoată sau să adauge ceva la cuvintele inspirate de Dumnezeu,
suferă de o boală sau alta: ori nu cred că Dumnezeiasca
Scriptură a fost insuflată de Duhul Sfīnt, ceea ce īi arată
necredincioşi, ori se cred mai īnţelepţi decīt Sfīntul Duh,
şi asta īnseamnă că sunt smintiţi (Migne 78 A)
Vai acelora care se
īntinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc
Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei cīţi murdăresc sfīnta
credinţă cu eresuri sau īncheie vreo īnţelegere cu ereticii!
Atunci, la a doua
venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei
şi curăţia Botezului, de am păstrat credinţa
curată de orice eres şi pecetea neştearsă şi haina
neīntinată. Se cuvine ca toţi cei ce se apropie de Dumnezeu şi
vor să se īnvrednicească vieţii celei veşnice, să
păzească mai īnainte de toate Credinţa Ortodoxă
neīntinată. Dar nu trebuie să fie trădată nepreţuita
comoară a credinţei nici īn schimbul dobīndirii vreunei vrednicii,
nici pentru linguşirile ocīrmuitorilor, nici pentru a evita frica de ei.
Cuvine-se deci să
ne īnvrednicim de orice osteneală pentru dreapta mărturisire a
Domnului nostru Iisus Hristos. Să fugi de purtarea
frăţească faţă de schismatici şi eretici! Mai
mult, să te fereşti de erezia acelora care Īl despart īn două pe
unicul nostru Domn Iisus Hristos! Aceştia cred īn chip contrar celor 318
Sfinţi Părinţi care sau īntrunit la Niceea.
Pe eretici, ca pe
nişte blasfemiatori şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, Scriptura
nu i-a numit oameni, ci cīini şi lupi şi porci şi
antihrişti, după cum zice Domnul: Nu daţi cele sfinte
cīinilor! (Matei 7:6). Şi Ioan zice că mulţi
antihrişti sau arătat (I Ioan 2:18). Pe aceştia deci, nu se
cuvine să-i iubim, nici să ne īntreţinem cu ei, nici să ne
rugăm īmpreună cu ei, nici să mīncăm īmpreună, nici
să-i primim īn casă, nici să-i salutăm, ca să nu ne
facem părtaşi faptelor lor celor viclene.
Păcatul
fără iertare e fapta care se īndreaptă īmpotriva Duhului Sfīnt
şi păcatele tuturor ereticilor, pentru că au blasfemiat şi
blasfemiază pe Duhul Sfīnt. Acestora nu li se va ierta păcatul nici
īn viaţa aceasta, nici īn viaţa ce va să fie, pentru că
s-au opus lui Dumnezeu Īnsuşi, de la Care se dă izbăvirea. (Cuvinte
şi īnvăţături)
Vădita
necredinţă a ereticilor ne vatămă puţin. Cu toate
acestea, cei ce poartă piele de oaie şi se prezintă pe dinafară
cu chip paşnic, sfīşie dinlăuntru oile cele
īnţelegătoare ale lui Hristos şi vatămă mult,
īnşelīndu-i pe cei mai simpli. Aceştia sunt mai periculoşi
şi greu se apară cineva de ei. Ce lucru īndrăzneţ nu au
făcut aceşti īnnoitori? Din aceasta pricină, i-a
despărţit Biserica şi sau rupt de ortodocşi şi au
făcut mincinoasa adunare. Totuşi, trebuie să
cunoaşteţi că, prin harul lui Dumnezeu, nu sunteţi singuri,
ci aveţi pe mulţi īmpreună cu voi care apără Ortodoxia
Sfinţilor Părinţi, care au alcătuit la Niceea evlavioasele
dogme ale Credinţei.
Una este fapta care se
pedepseşte acum cu asprime: nepăzirea Predaniilor
Părinţilor. Să ne luptăm pīnă la sfīrşit ... nu
pentru bani, nu pentru slavă
ci pentru a dobīndi de obşte comoara
credinţei sănătoase şi să rămīnem luptīndu-ne.
Unde este
vădită necredinţa, trebuie să preferăm mai bine focul
şi sabia şi strīmtorarea şi mīinile tiranilor - şi toate cu
dăruire - decīt să luăm parte la aluatul păcatului şi
să ne unim cu cei care bolesc īn credinţă. De mii de ori este
mai bună dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinţe
ortodoxe decīt pacea, cīnd aceasta este unită cu patimile. (PSB,
Scrieri I-II)
Dacă cineva
contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda
regală, īn felul acesta o falsifică; la fel şi īn credinţa
cea adevărată, acela care va schimba chiar cīt de puţin īn ea, o
vatămă pe toată. Căci dacă, pe de o parte, dogma este
răstălmăcită, şi īnger de ar fi, să nu-l credeţi.
Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu
este sănătoasă.
Dacă episcopul sau
clericul este viclean īn chestiunile credinţei, atunci fugi şi
leapădă-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar şi īnger din
cer de-ar fi. Cel care doreşte mīntuire personală, cel care vrea
să fie un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela caută la
corabia lui Noe scăpare de potop. Cel care are teamă de
trăsnetul straşnic al anatemei, care omoară sufletul şi
trupul, acela să ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui
Hristos, să-şi īmblīnzească īndărătnicia cugetului
său, cu ajutorul legilor bisericeşti şi să se supună
īn toate maicii sale Biserica.
După mine, pacea
nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune
fără rost, ci pacea īntru Dumnezeu este cea care vine de la unirea
duhovnicească. Mulţi distrug astăzi tocmai această unire,
cīnd, dintr-o rīvnă nechibzuită, neluīnd īn seamă
hotărīrile noastre şi dīnd mai multă importantă celor iudaice,
socotesc pe iudei drept īnvăţători care merită o īncredere
mai mare decīt Părinţii noştri. (PG, Migne 47-48)
Dacă cineva
schimbă ceva īn sfintele şi dumnezeieştile dogme patristice,
acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept
crimă şi abatere de la dogmă şi păcătuire
īmpotriva lui Dumnezeu. Atunci se măreşte numele păcii, cīnd nu
ne vom īmpotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui
īmpotriva hotarelor acelora. (Migne, PG 68-77)
A tăinui cuvīntul
adevărului īnseamnă a te lepăda de el. Bine este să
trăim īn pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetă
aceleaşi despre buna credinţă ortodoxă. Şi este mai
bine să ne războim, atunci cīnd pacea lucrează conglăsuirea
către rău". (Vieţile Sfinţilor din greacă, 21
ianuarie)
Să ne păzim
cu toate puterile noastre să nu primim īmpărtăşire de la
eretici, nici să le-o dăm acestora, ca să nu ne facem
părtaşi relelor lor credinţe şi pentru a nu fi
condamnaţi dimpreună cu ei.
Auziţi popoare,
seminţii, limbi, bărbaţi, femei şi copii, cei mai mari, cei
mai tineri şi pruncii, sfīntul neam al creştinilor! Dacă cineva
va īnvăţa, īn afara acestora pe care le-a primit Sfīnta Biserică
Sobornicească, de la Sfinţii
Apostoli, de la
Părinţi şi de la Sinoade, să nu-l ascultaţi, nici
să primiţi sfatul şarpelui, după cum l-a primit Eva şi
a cules moarte. Şi chiar dacă v-ar īnvăţa un īnger sau un
īmpărat īn afara acestora pe care le-aţi primit, astupaţi-vă
urechile. (Stupul Ortodox, 1999)
Să aducem aici īn
mijloc cărţile dumnezeieştilor Sfinţi Părinţi, ca
să le ascultăm. Şi din acestea să īnvăţăm
şi să adăpam fiecare dintre noi turma noastră, deoarece
hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri nu se mută;
ci, după ce am īnvăţat Predania apostolică, să
păzim Predaniile pe care le-am primit.
Atunci cīnd
Credinţa e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra
tăcere. Dacă e vorba de Credinţă, nimeni nu are dreptul
să zică: Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu
acestea. Sau un cīrmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreun
amestec. Sau un sărac care de-abia īşi cīştigă
existenţa? Nu am nici cădere, nici vreun interes īn chestiunea asta.
Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămīne
nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămīi
tăcut si dezinteresat?
Sinodul nu este
aceasta: sa se īntrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar
dacă ar fi mulţi; ci să se īntrunească īn numele Domnului,
spre pace şi spre păzirea canoanelor şi nici unuia dintre
ierarhi nu i s-a dat stăpīnirea de a īncălca canoanele,
fără numai să le aplice şi să se alăture celor
predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei
dinaintea noastră.
Sfīntul Ioan Gură
de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai
ereticii, ci şi cei aflaţi īn comuniune cu ei.
Avem poruncă de la
īnsuşi Apostolul Pavel că, atunci cīnd cineva īnvaţă ori ne
sileşte să facem orice alt lucru decīt am primit şi decīt este
scris de canoanele Soboarelor Bisericii, acela urmează a fi osīndit, ca
nefăcīnd parte din clerul sfinţit. Nici un sfīnt nu a īncălcat
legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfīnt, dacă ar fi
călcat-o.
Şi chiar dacă
am fi păcătoşi īn multe, totuşi suntem ortodocşi
şi mădulare ale Bisericii Universale, īndepărtīndu-ne de orice
erezie şi urmīnd oricărui Sinod recunoscut ca sobornicesc sau local.
Şi nu numai acestora, ci şi hotărīrilor pe care le-au luat
şi le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox
desăvīrşit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta
credinţă, dar nu se alătură dumnezeieştilor Canoane. (Migne,
PG Epistola II.81)
Şi chiar
dacă foarte puţini rămīn īnlăuntrul Ortodoxiei şi a
bunei credinţe, aceştia sunt Biserica şi īn mīinile lor se
găseşte autoritatea şi apărarea aşezămintelor
Bisericii. Şi dacă aceştia ar trebui să sufere pentru buna
credinţă, aceasta va fi veşnica laudă pentru ei şi li
se va dărui mīntuirea sufletului. (Stupul Ortodox, 2000)
Cea mai bună
comuniune este comuniunea īn credinţă şi īn dragostea cea
adevărată
Nu există nimic mai minunat decīt Adevărul!
Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească
si sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două: Este un (singur) Domn, o
Credinţă, un Botez. (Efeseni 4:5)
Iar celelalte sunt
sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor.
Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gīndim, aşa credem, pe
acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fără
nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei.
Pentru că dacă ai devia cīt de puţin, păcătuieşti
păcat de moarte. Şi acestea care au fost hotărīte la Sinoadele
ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi să le
păzească. Şi toţi cīţi păzesc cele pe care fie
unul dintre Părinţi le-a scris īn chip particular, fie un sinod local
le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc
este īnfiorătoare osīnda. (Epistola I către papa Nicolae)
Păzeşte-te,
fiule, de cei cu credinţă strīmbă şi de toate
discuţiile lor, căci şi pămīntul nostru s-a umplut de ei!
Numai cel ce trăieşte īn Credinţa Ortodoxă īşi va
mīntui sufletul. Fiindcă nu există o altă credinţă mai
bună, decīt curata şi sfīnta noastră Credinţă
Ortodoxă.
De asemenea, fiule, nu
se cade să lauzi o credinţă străină. Cine laudă o
credinţă străină face la fel ca şi cel care-şi
huleşte propria credinţă. Cine laudă credinţa sa şi
pe cea străină e un făţarnic şi apropiat de erezie.
Dacă cineva īţi spune: Credinţa noastră şi a
voastră este de la Dumnezeu, atunci, fiule, răspunde-i aşa:
Făţarnicule! Cum pot fi amīndouă de la Dumnezeu? Nu ştii
ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singură Credinţă,
un singur Botez. (Efeseni 4,5)
Aşadar, fiule,
fereşte-te de aceştia şi īntotdeauna apărăţi
credinţa ta! Nu te īnfrăţi cu ei, ci fugi de ei si
īntăreştete īn credinţa ta prin fapte bune! Fiule, chiar
dacă va trebui să mori pentru credinţa ta sfīntă, du-te cu
īndrăzneală la moarte! Aşa au murit şi sfinţii pentru
Credinţă, iar acum vieţuiesc īntru Hristos. (Patericul
peşterilor de la Kiev, 1806)
Cei ce sunt īn
Biserica lui Hristos aparţin adevărului, iar cīţi nu aparţin
adevărului, nu sunt nici īn Biserica lui Hristos. (Antipapa)
Credinţa
noastră este dreapta mărturisire a Părinţilor noştri.
Cu ea, noi nădăjduim să ne īnfăţişăm
īnaintea Domnului şi să primim iertarea păcatelor; iar
fără de ea, nu ştiu ce fel de cuvioşie ne-ar putea
izbăvi de chinul cel veşnic. Toţi Dascălii, toate Sinoadele
şi toate dumnezeieştile Scripturi ne īndeamnă să fugim de
cei ce cugetă īn chip neortodox şi să ne īndepărtăm de
īmpărtăşirea cu ei.
Īnvăţăturile
dascălilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, īncredinţat
fiind că sunt īnşelătoare. Īn materie de credinţă
ortodoxă nu există pogorămīnt. Distrugerea credinţei
obşteşti este pierzarea de obşte a tuturor. Chestiunile
credinţei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodată nu s-au īndreptat
cele bisericeşti prin soluţii de mijloc. Īntre lumină şi
īntuneric poate cineva să spună că există ceva de mijloc,
numit īnserare sau amurg; dar īmpreunare īntre adevăr şi
minciună nu poate nimeni să gīndească, oricīt s-ar strădui.
Mijloc de īmpăcare īntre adevăr şi minciună nu există!
Īn problemele de credinţă nu īncape pogorămīntul nici iconomia,
deoarece pogorămīntul provoacă īmpuţinarea credinţei. Asta
ar fi egal cu a spune: Taie-ţi capul şi du-te unde vrei.
Noi pentru nimic
altceva nu ne-am despărţit de latini, decīt pentru că sunt nu
numai schismatici, dar şi eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum să
ne unim cu ei!
Acela care īl
pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox este vinovat şi latino-cugetătorul
trebuie considerat ca un trădător al credinţei. Prin urmare,
fugiţi de ei, fraţilor, ca şi de īmpărtăşirea cu
ei, pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi,
lucrători vicleni. Nu este altceva de mirare dacă şi ispititorii
lui Satana se preschimbă īn īngeri ai dreptăţii, al căror
sfīrşit va fi după faptele lor.
Īi rugam, şi ce nu
le spuneam care să poată să atragă chiar şi inimile de
piatră: să revină la acea bună conglăsuire pe care o
aveam mai īnainte şi īntre noi şi cu Părinţii noştri,
cīnd toţi spuneam aceleaşi şi nu exista īn mijlocul nostru
schisma, căci altfel părem a cīnta īn gol" sau a coace
pietre" sau a semăna pe pămīnt pietros sau a scrie deasupra
apei sau cīte altele spun proverbele despre cele imposibil de realizat.(Scurta
scrisoare, P G 159, 1931C)
Nu voi face aceasta
niciodată, orice s-ar īntīmpla! Nu voi semna niciodată unirea, chiar
dacă ar trebui să-mi primejduiesc īnsăşi viaţa mea! - a răspuns Sfīntul Marcu
īmpăratului Bizanţului şi papei Eugeniu care căutau
să-l īnduplece a semna mincinoasa şi trădătoarea unire cu
ereticii catolici la sinodul tīlhăresc de la Ferrara-Florenţa din
anii 1438-1439.
La īndemnul lui, īn multe
locuri poporul nu mai merge la biserică, nu se serveşte de
preoţii uniţi, morţii şi-i īngroapă fără
prohod şi fără mīngīeri duhovniceşti, copii şi-i
botează prin femei bătrīne şi se īntīmplă şi alte
pagube duhovniceşti de felul acesta. (din Proloage, vol.I, ediţia
din anul 1991, după care citatul a fost scos
)
A venit vremea că
ne-am dus la mormintele morţilor şi am zis: Ieşiţi
morţi din gropi, să intrăm noi de vii, că nu mai putem
răbda pedepsele ce ne vin de la popii uniţi şi de la
domnii ţării. Pe nime nu-i doare de noi, nici pe domnii cei
săseşti, nici pe domnii cei nemţeşti, nici pe cei
ungureşti. Că toate temniţele le-au umplut de noi pentru legea
cea ortodoxă şi atīta ne-au prădat, venind cu cătane pe
capul nostru, cīt nu ştim cu ce o să plătim porţia
īmpăratului.
Eu, creştinii
mei, mi-am cheltuit viaţa studiind timp de cincizeci de ani, am citit
şi despre preoţi şi despre necredincioşi, şi despre
atei şi despre eretici, am cercetat adīncurile īnţelepciunii. Toate
credinţele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am
īnţeles şi acest lucru adevărat, dumnezeiesc, ceresc, desăvīrşit
şi pentru mine şi pentru voi: numai credinţa creştinilor
ortodocşi bine-credincioşi e bună şi sfīntă, ca
să credem şi să ne botezăm īn numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfīntului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfīrşit, ca
să vă bucuraţi si să vă veseliţi de mii de ori,
că v-aţi īnvrednicit să fiţi creştini ortodocşi,
şi să plīngeţi şi să vă tīnguiţi pentru cei
necinstitori de Dumnezeu, necredincioşi şi eretici, care umblă
īn īntuneric, īn mīinile diavolului.
Ereticul īmi spune
că Hristosul meu e un copil din flori şi Preasfīnta Fecioara a mea e
o desfrīnată, iar Sfīnta Evanghelie īmi spune că acest lucru e de la
diavolul. Mai am acum ochi să mă uit la eretic? Dacă un om
mă ocărăşte, īmi omoară mama, fraţii, copiii,
după care īmi scoate ochii, ca şi creştin am datoria să-l
iert. Dar să-L ocărască ei pe Hristosul meu şi pe
Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau să-i mai văd, dar domniile
voastre cum vă rabdă inima şi mai faceţi afaceri şi
tocmeli cu ereticii?
De ce v-am spus
acestea, creştinii mei? Nu ca să-i omorīţi pe eretici şi
să-i prigoniţi, nu, ci ca să-i plīngeţi că L-au
lăsat pe Dumnezeu şi s-au dus cu diavolul. V-am spus ca să ne
căim acum pīnă mai avem vreme, ca să nu se īntīmple să se
mīnie Dumnezeu pe voi şi să ne lase din mīna Lui şi să
păţim şi noi ca ereticii şi chiar mai rău. Antihristul
e unul papa, iar nu altul (adică turcul n.n.) cel care e īn capul nostru.
Īnţelegeţi cine, fără să-i spun numele.
Noi avem o poruncă
ce spune să anatematizăm pe oricine adaugă sau nu crede īn ceva
mic din cele pe care le-au statornicit Părinţii Bisericii noastre. (Stupul
Ortodox, 1999)
Oare eretici sunt
rīmlenii (romano-catolicii) cu al lor papă? Bine ştiu că vei
zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu
adevărat sunt, atunci Sfīnta noastră Biserică īi afuriseşte
pe dīnşii. Şi pe care Sfīnta Biserică īi afuriseşte,
şi eu īmpreună cu Biserica, fiul ei fiind, īi afurisesc.
Iară preacuviosul
asupra tuturor celor ce veneau de supt stăpīnirea papii, săvīrşea
această mare taină a Botezului, fără de nici o
īmpiedicare sau īndoire, ca pre o prea de nevoie la mīntuirea omului, iar
despre uniaţi zicea: Ca pentru alte rătăciri şi erezii
rīmleneşti, ce nu se cuvine de acum să-ţi mai vorbim ca şi
cu toate ereziile cele rīmleneşti s-au amestecat şi cu ele se unesc
şi uniaţii, precum sufletul de trup. Şi cum le va fi lor
nădejde de mīntuire? Nicidecum. Numai pentru Botez īţi voi vorbi
ţie din Scripturi, fără de care nu poate avea nimeni
nădejde de mīntuire.
Unia este o aşchie
desprinsă de la Sfīnta Biserică a Răsăritului şi unire
cu necredincioasa, ca să nu-i zic biserică rīmlenească. Unia
este īnşelăciunea diavolului, ce-i vīnează pe cei
nesocotiţi īntru pierzanie. Unia este un lup răpitor de suflete īn
piele de oaie. Unia este veninul aducător de moarte, īn chip de miere, ce
pierde sufletele.
Unia este
mlădiţa īnainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte
cu măgulire pe cei mai neştiutori īntru pierzanie. Unia este
prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce
cu linguşitorul sărut a vīndut Credinţa Pravoslavnică. Unia
este ca şi rīmlenii eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt rīmleni, cīnd toate
dogmele Credinţei Ortodoxe le-au călcat īn picioare şi pe cele
rīmleneşti le-au adoptat, zicīnd cu neruşinare, precum că Duhul
Sfīnt purcede şi de la Fiul? Şi papei de la Roma, adevăratului
eretic, aceluia i se īnchină şi, īn loc de Hristos, pe el de
căpetenia bisericii īl au.
Un asemenea
jurămīnt, adică anatema, asupra celor ce se īmpotrivesc şi nu se
supun Soborniceştii Biserici, este pusă de patriarhii
Răsăritului soborniceşte, nu doar pentru o oarecare vreme, ci
pīnă la sfīrşitul lumii va rămīne tare şi
neclătită şi nedezlegată cu darul lui Hristos. (Cuvinte şi scrisori
duhovniceşti, vol. II, Chişinău, 1999, p.49)
Se cuvine să ne
īngrădim pe noi īnşine şi să ne separăm de episcopii
care, īn chip vădit, stăruie īn greşeală privitor la cele
ce ţin de credinţă şi de adevăr, aşadar se vădesc
a fi eretici sau nedrepţi.
Zice īncă şi
dumnezeiescul Hrisostom (īn omilia La īnceput era Cuvīntul) Nu te
amăgească pe tine o ascultătorule adunările ereticilor,
că au Botez dar nu luminare, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul
nu se luminează. Ci şi Sfīntul Leon īn Epistolia cea către
Nichita zice: Nici un eretic nu dă sfinţenie prin taine. Iar
Ambrosie īn Cuvīntul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: Botezul
celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfinţeşte (Tīlcuirea
Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamţu de la 1844)
Care dintre
ortodocşi nu ar dori unirea cu toţi catolicii sau luteranii şi
să fie una cu ei īn Hristos, o singură Biserică, o singură
obşte a celor credincioşi! Care īnsă, dintre aceste-zise
biserici, mai ales dintre īntīi-stătătorii numiţi papi,
patriarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi, xiondzi (numele
polonez pentru preot n.n.) sau pateri se va īnvoi să se lepede de
rătăcirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem să ne īnvoim la
īnvăţătura lor eretică fără să aducem
vătămare mīntuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de neunit
- minciuna cu adevărul?
Iezuiţii catolici
īn folosul papei şi a propriei lor vederi şi scopuri egoiste şi
meschine, au pervertit legea conştiinţei şi legea Evangheliei,
afirmīnd că pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor
religioase, catolicii pot īntrebuinţa toate mijloacele nelegiuite:
adică şi ca să omoare şi ca să viclenească īn tot
felul şi să prigonească credinţa ortodoxă, să o
numească schismatică şi o credinţă de cīini, şi
să-i ardă pe ruguri pe ortodocşi, ca pe Hus şi pe
alţii.
Neīndoielnice sunt
cuvintele Mīntuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine,
este īmpotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii şi
reformaţii au apostaziat de la biserica lui Hristos - ei nu sunt de un
cuget cu noi, nutresc vrăjmăşie īmpotriva noastră,
caută din răsputeri să ne omoare, ne strīmtorează īn tot
chipul pentru credinţa noastră, ne batjocoresc şi ne fac toate
felurile de neplăceri mai ales īn aşezările lor cele mai
īnsemnate, ei merg īn chip vădit īmpotriva lui Hristos şi a Bisericii
Sale, nu cinstesc de viaţă făcătoarea Cruce, sfintele
icoane, sfintele moaşte, nu respectă posturile, strīmbă dogmele
credinţei celei mīntuitoare. Ei nu sunt cu noi ci īmpotriva noastră
şi īmpotriva lui Hristos. Īntoarce-i Doamne la adevărata Ta
Biserică şi mīntuieştei!
De greşita
īnţelegere de către catolici a cuvintelor Mīntuitorului: Tu
eşti Petru si pe această piatră (pe Hristos, pe Care
Petru L-a mărturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea
şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16,18) depind toate
rătăcirile catolicilor şi papilor şi mai ales
părelnicul primat papal īn Biserică şi părelnicul rang al
papilor de locţiitori ai lui Hristos. Ci uitaţi-vă cīte rătăciri
sunt īngăduite īn credinţa papei (iar nu a lui Hristos)
rătăciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu şi le veţi
īntoarce spatele cu nemulţumire şi groază! O trufie
omenească! O trufie satanicească! Auzi, papa infailibil! O,
iezuitism!
Catolicii
recunoscīndu-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevăratul Cap al
Bisericii - Hristos L-au pierdut şi au rămas lipsiţi de Cap.
Īntreaga istorie a papismului dă mărturie că la catolici nu este
Cap fiindcă ei fac lucruri necuvioase, luptă īmpotriva Bisericii
Ortodoxe. Iar īn īnvăţătura lor dogmatică - vai, cīte
erezii, inovaţii, abateri de la adevăr! O, pierzător sistem
papist! Singurul Cap al Bisericii cereşti, pămīnteşti şi
din cele mai dedesubt este Hristos Dumnezeu! (Spicul Viu, ed. Sophia,
Bucureşti, 2002)
Vor veni aşa
vremuri cīnd vor umbla din casă-n casă ca lumea să semneze
pentru acel singur īmpărat şi se va face un recensămīnt
al populaţiei foarte drastic. Vine timpul, şi nu e departe, cīnd
foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide şi se
vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe
dinafară. Vor auri acoperişurile atīt ale bisericilor cīt şi ale
clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul
credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai
face şi misiune. Cīnd vor termina lucrările va veni vremea
īmpărăţiei lui antihrist şi el va fi pus īmpărat.
Toate bisericile vor fi
īntr-o bunăstare imensă, pline de bogăţii ca
niciodată, dar să nu mergeţi īn ele. Antihrist va fi īncununat
ca īmpărat īn marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului
şi a patriarhilor. Intrarea şi ieşirea īn Ierusalim va fi
liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi
să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă
linguşi pe voi, ca să vă atragă īn ispită. Bisericile
vor fi deschise, dar creştinul ortodox trăitor nu va putea intra īn
ele ca să se roage, căci īn ele nu se va mai aduce jertfa
fără de sīnge a lui Iisus Hristos. Īn ele va fi toată adunarea
satanică. (Talanţii īmpărăţiei, Arhim. Arsenie
Boca , p.186)
Despărţirea
Bisericilor a avut loc sub Fotie
, după ce Biserica Romană, sau mai
bine zis papală, nu mai propovăduia dogmele Sfinţilor Apostoli,
ci ale papilor. Cei care nu s-au renăscut prin lucrarea dumnezeiescului har
īn singura Una, Sfīntă, Sobornicească şi Apostolească
Biserică, īn nici o alta biserică, nici văzută, nici
nevăzută, nu o vor face. Atīt timp cīt cauzele principale ale
despărţirii rămīn aceleaşi
unirea este imposibilă! (Stupul
Ortodox, 1999)
Iar cīţiva dintre
slujitorii Sfīntului Altar din ziua de azi defaimă aceste Sfinte Canoane,
numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfīnt
prin Sfinţii Apostoli şi prin Sfinţii Părinţi ai celor
şapte Sfinte Soboare a-toată-lumea şi ei zic: Canoanele, de
multa vechime pe care o au, au ruginit.
Nu zic că ei de
multă grăsime şi nefrică de Dumnezeu li s-a īntunecat
mintea şi au năpīrlit, căzīndu-le şi părul şi
barba şi mustaţa, făcīndu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului
şi al Sfinţilor şi cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane
ale Sfinţilor ei le calcă īn picioare, dar predică sus şi
tare că sunt ortodocşi. (Hrană duhovnicească, Buc.,
2000)
Conform gīndirii
unitare a Părinţilor şi a Sinoadelor, Biserica este nu numai
una, ci şi unică. Biserica este una şi unică pentru că
ea este trupul Unuia şi Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeu-Omul acolo
nu există Biserică, iar unde nu există Biserică, acolo nici
Euharistia nu există. Īn afara acestei identităţi, adică a
Bisericii şi a Euharistiei, se află erezia, falsa biserică
şi antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate
sobornicească şi unirea lui Hristos cu credincioşii şi a
credincioşilor cu Hristos. Şi īn Euharistie şi īn Biserică,
Dumnezeu-Omul Hristos este Unul şi, de asemenea, este toate şi īntru
toţi. (Col. 3:11).
Din unica şi
nedespărţita Biserică a lui Hristos, īn diferite timpuri, s-au
desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi
īncetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost
romano-catolicii şi protestanţii şi uniţii şi
toată cealaltă legiune eretică şi schismatică.
Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele,
pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. Īn el se află cu inima lor toate
umanismele europene cu papismul īn frunte, iar toate aceste
pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva
decīt erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de
pan-erezie (erezie universală). De ce? Fiindcă īn cursul istoriei,
felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite īnsuşiri ale
Dumnezeului-Om Hristos, īn timp ce ereziile acestea europene
īndepărtează pe Dumnezeul-Om īn īntregime şi pun īn locul Lui pe
omul european. Īn această privinţă nu e nici o deosebire
esenţială īntre papism, protestantism, ecumenism şi celelalte
secte, al căror nume este legiune.
Prin dogma despre
infailibilitatea papei, papa a fost de fapt declarat drept Biserică
şi el, un om, a luat locul Dumnezeului-Om. Acesta e triumful final al
umanismului, dar este īn acelaşi timp şi moartea a doua a
papismului iar prin el şi cu el, a oricărui umanism. Totuşi,
īnaintea Adevăratei Biserici a lui Hristos care de la arătarea
Dumnezeului-Om Hristos există īn lumea noastră pămīntească
ca Trup divino-uman, dogma despre infailibilitatea papei este nu numai erezie,
ci o panerezie, fiindcă nici o erezie nu s-a ridicat atīt de
radical şi atīt de integral īmpotriva lui Hristos şi a Bisericii Lui,
aşa cum a făcut papismul prin dogma despre infailibilitatea papei
om.
Nu există nici o
īndoială că dogma aceasta este erezia ereziilor, chinul chinurilor, o
răzvrătire nemaivăzută īmpotriva Dumnezeu-Omului Hristos.
Dogma aceasta este, vai, cea mai īngrozitoare surghiunire a Domnului nostru
Iisus Hristos de pe pămīnt, o nouă trădare a lui Hristos, o
nouă răstignire a Domnului numai că nu pe crucea cea de lemn,
ci pe crucea de aur a umanismului papist. Şi toate acestea sunt iad, iad,
iad pentru sărmana fiinţă pămīntească ce se
numeşte om. Acolo unde Īl īnlocuiesc pe Dumnezeu-Omul Hristos cu omul, fie
şi cu cel numit infailibil, acolo se desparte trupul de Cap. Şi
după cum din această pricină Biserica dispare de acolo, tot
aşa se pierde şi ierarhia apostolească divino-umană şi
succesiunea apostolică sacramentală. (Biserica Ortodoxă
şi ecumenismul, 2002)
Eu nu sunt pentru
ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei;
iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A
avut dreptate Biserica zicīnd că nu prea suntem uniţi. Ecumenismul
este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolică şi Biserica
Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decīt un singur cap al
Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decīt un singur trup, adică o
singură Biserică. Deci noţiunea de Biserici surori este
improprie.
Au venit odată
şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre
reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste. Eu i-am
combătut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar mă īntrebau: De ce
tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos. S-au
supărat teribil şi, după ce am plecat, m-au criticat foarte tare
pentru că vorbeam de Hristos şi nu de probleme de-astea sociale. De
ce să mai stau de vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi,
sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc... (Ortodoxia
şi internaţionalismul religios, ed. Scara, 1999)
Lupta catolicismului
n-a avut o bază spirituală, creştină, aşa cum a fost
cea din Rusia sau cea de la noi. Ne acuză Todea că suntem Biserica
trădătoare. Două mii de preoţi ortodocşi au stat īn
īnchisoare. Eu am fost īn īnchisoare şi n-am văzut nici un preot
unit. Toţi s-au făcut ortodocşi sau au intrat īn diferite
īntreprinderi īn care făceau pe turnătorii. (Omagii
părintelui Dumitru Stăniloae, ed. MMB, 1994)
Caracteristica
fundamentală a creştinismului, care constă īn surparea zidului
despărţitor dintre Dumnezeu şi oameni (
) e īnlăturată
īn catolicism īntr-o nouă formă. Sobornicitatea
creştină, īnsăşi Biserica, trupul tainic al lui Hristos, e
desfăcută din īmbrăţişarea iubirii atotprezente a lui
Iisus Hristos şi transformată īntr-o societate pur laică.
(
) Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spaţiului
şi numai cu o persoană, cu papa īn Vatican. (
) Tot ce contează
e dependenţa juridică de o persoană omenească. Misticul e
transformat īn juridic, viaţa īn Biserică devine o preocupare de
bună şi uniformă orīnduială juridică. Cuvintele
religioase nu mai exprimă de aceea nici ele misterul unor experienţe
religioase directe, ci devin termeni juridici şi raţionalişti,
de precizări pozitiviste, pămīnteşti. (Ortodoxie
şi romānism, p.101)
Mi-au pus
īntrebări despre unitatea Bisericilor, că ei vor să unească
Bisericile şi să facă, precum a zis Mīntuitorul, o turmă
şi un păstor.
Domnule director, i-am
zis, biserica dumneavoastră, protestantismul, este suspendat īn aer. N-are
temelie! -
Dar de ce,
părinte?
- Unde vi-i Sfīnta
Tradiţie? Unde-s Sfintele Canoane? Unde-i practica Bisericii de 2000 de
ani? Aţi desfiinţat totul şi acum vreţi să vă
apropiaţi de noi? Este imposibil! Noi de-abia avem puncte comune cu
catolicii, darămite cu protestanţii. Ei sunt la foarte mare
distanţă de noi, au numai două Taine, şi acelea nu ca
taine, ci numai ca simboluri: Botezul şi Cina Domnului. La Cina Domnului
fac o masa comemorativă cu pīine şi cu vin īn cinstea lui Hristos,
dar nu mai cred că se preface pīinea şi vinul īn Trupul şi Sīngele
Domnului. N-am cīnd să spun discuţia de acolo că-i mult de
spus.
- Cum vedeţi
unirea Bisericilor? Părintele răspunde:
- Fraţilor, unirea
Bisericii nu este lucru omenesc ci dumnezeiesc. Nu-i īn puterea noastră.
Iată cum văd eu: să punem post şi rugăciune către
Dumnezeu şi cīnd va veni Duhul Sfīnt să ne găsească ca
Sfinţii Apostoli. Asta e lucrarea Duhului Sfīnt. Iar dacă va veni
Duhul Sfīnt cīnd īl cerem cu post şi rugăciune, cīnd va veni la toate
minţile arhiereilor catolici şi ortodocşi, va fi aceeaşi
gīndire: Hai să ne unim că n-au fost la īnceput două Biserici ci
una singură. Deci asta să cerem de la Dumnezeu, că El poate face
unitate de vederi īn toate privinţele. Iar dacă este vorba să se
creadă, să se facă unitate de credinţă, atunci numai
Domnul ştie... noi, nu.
Aţi văzut la
primi voievozi creştini ai romānilor, de cīnd sunt cele trei
ţări romāne, Moldova, Muntenia şi Ardealul, toţi au fost
ortodocşi... Ştefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel
Bătrīn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost
martorul lui Iehova; nebunii ăştia au venit acum. Nici o sectă
nu exista īn ţara noastră pe atunci. Aceştia vin din
străinătate, plătiţi de masoni, să ne strice dreapta
credinţă şi originea noastră de popor ortodox.
Să
ţineţi credinţa care aţi supt-o de la piepturile maicilor
voastre! Să ţineţi credinţa pe care o avem de două mii
de ani! Nu vă luaţi după slugile satanei care vin din Apus cu
milioane de dolari. Ei cumpără pe proşti şi pe
nelămuriţi īn credinţă, să rupă unitatea īn
sufletul poporului romān şi vor să facă cele mai mari erezii
şi nebunii īn ţara aceasta. Păziţi-vă de aceştia!
Au case de rugăciuni dar acolo e casa satanei. (Ortodoxia şi
internaţionalismul religios, ed. Scara, 1999)
Ecumenismul? Erezia
tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor
ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei:
arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Īnapoi la Sfīnta
Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi
ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot.
Ferească Dumnezeu! (Talanţii īmpărăţiei, p.197)
Ce este ecumenicitatea?
Bisericile Ortodoxe din īntreaga lume sunt organizate, din punct de vedere
administrativ, īn Biserici locale sub conducerea unor sinoade locale, respectiv
patriarhii. Toate bisericile locale sunt organizate la rīndul lor sub forma
unui sinod ecumenic din care fac parte reprezentanţi ai tuturor
Bisericilor Ortodoxe locale. Ce este ecumenismul? Ecumenismul īn schimb,
este o formă instituţională prin care, sub numele păcii
şi al unităţii, sunt adunate la un loc toate religiile lumii
precum evrei, musulmani, budişti care nu cred īn Iisus Hristos ca Fiu al
lui Dumnezeu, şi unde se dezbat probleme economice, politice, sociale,
culturale etc. Ecumenismul caută prin toate acestea să se impună
ca noua religie a viitorului.
Cu certitudine,
Biserica Ortodoxă este ecumenică adică sobornicească. Una
este īnsă ecumenicitatea şi alta este ecumenismul. Biserica
Ortodoxă este ecumenică, dar nu ecumenistă. Ea rămīne
ecumenică atīta vreme cīt nu cade īn ispita ecumenismului. Ecumenicitatea
constituie expresia deplinătăţii Bisericii şi se propune
şi celorlalţi, fără să se īmpartă sau să se
ajusteze după concepţiile omeneşti. Aşadar Biserica
noastră Ortodoxă este ecumenică şi deoarece īntreaga lume
are nevoie cu adevărat de ecumenicitatea ei, este necesar ca ea să se
menţină ecumenică şi să nu cadă īn ecumenism. Iar
aceasta nu numai pentru a-şi păstra ecumenicitatea ei, ci şi
pentru a ajuta cu adevărat lumea.
Un rol important īn
mişcarea ecumenică īl are teoria ramificaţiilor care este
o erezie eclesiologică promovată īn cercurile teologice
aşa-zis moderniste, a cărei esenţă este că toate
confesiunile creştine existente īn momentul actual sunt văzute ca
ramuri egale ale unei singure Biserici a lui Hristos şi care deţin īn
mod egal harul Sfīntului Duh şi Adevărul Divin. La baza acestei
īnvăţături eretice stă interpretarea incorectă a procedurilor
canonice privind primirea īn Biserică a ereticilor si schismaticilor. (Ortodoxia
şi internaţionalismul religios, ed. Scara, 1999)
Īnţelegerea
ecumenică de unire şi armonie a lumii este de fapt o formă a
mişcărilor internaţionaliste pe plan religios, īn care se
īncearcă desfiinţarea naţiunilor, instituirea unor guverne
mondiale, pe care nimeni nu lea uns şi care urmăresc doar gloria lor,
buna lor viaţă şi satisfacerea dorinţei de a conduce
popoarele.
Ecumenismul acesta este
īn sine o acţiune diabolică şi sunt de acord cu unii teologi
greci care spun că ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului
nostru. Am sperat că Romānia va fi următoarea ţară care va
ieşi din ecumenism. (Ziua de Bucureşti, 5 dec.1998, pg.8)
Poate fi spus că
de este o mare erezie astăzi, este aşanumita erezie
eclesiologică, care se confruntă mai ales cu păstorii
Bisericii. Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica
şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea
Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gīndeşte că
Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult
se ignoră singura cale de mīntuire a Bisericii. Papistaşii nu au
preoţie nici taine. Vaticanul nu este biserică, ci un sistem
politico-economic situat īn afara Bisericii, iar papa cu toţi clericii
Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi
succesiunea apostolică. Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra
şi eretici. Papismul se află īn afara Bisericii, şi pentru
că īn afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii
papistaşilor şi īnsuşi papa, pentru noi ortodocşii, nu au
preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică.
Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista
nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie. Părinţii Bisericii
din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa
francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea
parte din Biserica Ortodoxă care păzea īn īntregime adevărul
revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit īn Diptice. (Cugetul Bisericii
Ortodoxe, Cap.I)
O grecilor (romānilor,
n.n.) vrednici de milă, de ce īncă rătăciţi şi
lepădīnd orice nădejde īn Dumnezeu căutaţi ajutorul
francilor (Europei, n.n)? Cum de īmpreună cu īntreaga Cetate, care curīnd
va cădea, pierdeţi Ortodoxia voastră? Milostiv fii mie
Dumnezeule! Aduc mărturie īnaintea Ta că sunt nevinovat de
această nelegiuire. O, bieţii de voi care vedeţi ce
se-ntīmplă īn jurul vostru şi īn vreme ce robia vă este tot mai
aproape, vă lepădaţi de credinţa părinţilor
voştri şi primiţi fărădelegea! Nu mă voi lepăda
nicicīnd de tine, iubită Ortodoxie, şi n-am să te ascund
Sfīntă Predanie, cītă vreme duhul meu mai
sălăşluieşte īn trupul acesta. (Sinodul de la Ferrara-
Florenţa, ed. Scara, 2002, p.161)