Cuvântul „samizdat” s-a format nu întâmplător în limba rusă, denumind scrieri cu circulaţie subterană, concepţii, păreri opuse modului social de gândire şi deci, interzise în statul totalitar.
În timp, a fost preluat şi în occident indicând manuscrisele ajunse pe căi oculte din est, precum şi ceea ce guvernele occidentale decideau că este top secret sau cu circulaţie limitată. Astfel termenul s-a extins şi asupra unor lucrări elaborate de ziarişti, asociaţii sau persoane private, cel mai adesea ca rezultat al unor anchete efectuate pe probleme de interes general şi cu impact major asupra unor grupuri largi ale societăţii.
Ştampila „samizdat” a ajuns astfel să indice fără echivoc sensul de „interzis” şi, deci, cu atât mai incitant cu cât multe din lucrările respective au fost la propriu interzise în ţările de origine, foste socialiste sau de democraţie occidentală.
Editura „SAMIZDAT” îşi propune să aducă la cunoştinţa cititorilor români aceste lucrări, realizând astfel nu numai un simplu act de presă, ci încercând să demonstreze că, indiferent de regim, singurul lucru important pentru cetăţean este libertatea de gândire şi de informare.
©
International Free Press Agency «Intelligence Report» -1995
©
Editura Samizdat
Editor:
Laurenţiu Tăun
Redactor
Marta C. Negri
Tehnoredactare
computerizată Antonia Cristescu
Coperta:
Ianoş Stan
ISBN
973-98993-0-7
PROTOCOLUL
DE LA TORONTO
6.6.6.
(Qebec,
anul zero...)
Serge
Monaste
(Ziarist
canadian asasinat)
COMPLOTUL
ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE PENTRU INSTAURAREA NOII ORDINI MONDIALE
Ediţie
redactată de
MICHAEL
A. BEAUMONT
Traducător
Nicolae
Buhmeanu
Cine ar putea spune? Oricare ar fi adevărul, conform anumitor informaţii pe care le-am obţinut, provenind din Franţa, dar mai ales revăzând evenimentele petrecute de-a lungul ultimilor douăzeci şi cinci de ani, s-ar părea că scenariul descris în acest „document” ne permite să înţelegem mai bine o situaţie care, până în prezent, multora li se părea mai mult decât imposibil de înţeles.
În volumul de
faţă vă prezentăm documentul
integral, însoţit de o analiză a noilor condiţii economice
actuale care, în sine, par să-i confirme cu prisosinţă
autenticitatea.
Sfârşitul lunii iunie 1967: la Montreal se deschide Expo ’67; la Ottawa
au loc ultimele pregătiri ale „Centenarului Confederaţiei”. În
Statele Unite se dec1anşează contestarea Războiului din Vietnam
şi, prin toată ţara, se desfăşoară mişcarea ,‚Flower Power”. Ne aflăm în
preajma evenimentelor din mai 1968, din Franţa, a exploziei
naţionaliste de la Quebec, a festivalului de la Woodstock în Statele
Unite... Dar, în acelaşi timp, acest sfârşit al lunii iunie 1967,
marchează ultimele preparative pentru punerea la punct a „planului
căderii Naţiunilor”, de către înaltele instanţe ale
francmasoneriei anglo-saxone din Toronto.
Această
reuniune secretă, de o înaltă confidenţialitate, este
organizată de către „6.6.6.”
, cum se autointitulează următorii:
- cei care
dirijează cele mai mari 6
bănci mondiale,
(1.în legătură cu acest subiect, vă
recomandăm remarcabila lucrare ,,6.6.6. I’Antihrist”, de Marc Dem, Editions du Rocher (Âge du Verseau) (n.
a.)
- cele mai mari 6 consorţii energetice
de pe planetă, dintre
care face parte şi petrolul,
- cele 6 mari consorţii
agro-alimentare, dintre care face parte şi controlul principalelor
rute alimentare ale lumii.
Aceşti „6.6.6.” fiind cei mai înalţi responsabili ai finanţelor internaţionale
vor defini, în cadrul reuniunii lor, o strategie comună în vederea supremaţiei
absolute:
- asupra
comerţului mondial,
- asupra posesiunii
armei energetice, poartă deschisă spre secolul XXI, precum şi -
asupra controlului internaţional al economiei agro-alimentare1,
care cuprinde de asemenea, pentru ei, consorţiile farmaceutice ce
acoperă, la rândul lor, piaţa mondială a vitaminelor şi a
vaccinurilor.
„Planul” lor se
rezumă la trei orientări majore pentru anii 1970-1980:
- economia,
- politica,
- socialul.
Dacă
reuşeşte, Planul trebuie să ducă în mod iremediabil la
acapararea puterii mondiale, prin instalarea .Noii Ordini Mondiale;
aceeaşi pe care preşedintele George Bush avea s-o promoveze cu atâta
tam-tam la începutul anilor 1990.
SERGE MONASTE
Ziarist la Enquete
martie 1995
(Nota redacţiei:
Ziaristul canadian Serge Monaste a murit în circumstanţe suspecte.)
Titlul
documentului organizaţiei 6.6.6.:
PANEM ET CIRCENSE”[1]
‚.
Scopul proiectului mondialist :
„Genocidul
vitalităţii, în favoarea rentabilităţii oculte”.
Mijloacele de finanţare a proiectului
Între altele, se va
folosi:
-
Ajutorul
Umanitar
- Ajutorul Umanitar Internaţional, pentru finanţarea multinaţionalelor din grupul 6.6.6.
1.Carnea vacilor nebune, datorată de o societate agro-alimentară americană, producătoare a făinei pentru bovine. (n.a.)
Documentul:
Toate perioadele
istorice care au dus la decadenţa
civilizaţiilor au fost marcate, fără excepţie, de „spiritul rătăcirii
oamenilor”. Astăzi, trebuie să facem astfel încât acest
„spirit” să se traducă printr-o „societate mondială a timpului liber” sub toate formele sale. Acest timp liber trebuie să se compună din sex, droguri, sport, excursii (exotism) şi din distracţii în general, dar accesibile tuturor straturilor societăţii. Omul trebuie să ajungă la concluzia că este modern, şi că modernismul său e compus din capacităţile sale, din posibilitatea sa de a se distra în mare măsură şi, în prezent, din tot ceea ce îl înconjoară.
Pentru atingerea
acestui obiectiv, este neapărat necesar să se poată infiltra mijloacele de informare
(radioul, televiziunea, ziarele), mediile
de modă şi de cultură, domeniile
muncii noi, prin intermediul cărora vom influenţa, cu
siguranţă, toate păturile societăţilor occidentale.
Astfel, ţinând sub umbrela simţurilor tineretul, adulţii de
mâine, vom avea în consecinţă cale liberă pentru a infiltra şi a transforma în profunzime, fără a da naştere la
nelinişti, politica, sistemul legal
şi învăţământul,
ceea ce ne va permite să
modificăm în profunzime cursul,
orientarea viitoare a
societăţilor vizate de „Planul”
nostru.
Populaţiile,
după cum ştim, nu au memorie istorică. Repetă la
nesfârşit greşelile trecutului, fără a-şi da seama
că tocmai aceste erori le-au condus părinţii, înaintea lor, spre
aceleaşi scadenţe pe care le vor trăi sub o formă
agravată înainte de sfârşitul secolului nostru. Observaţi, de
exemplu, prin ce au trecut bunicii lor la începutul acestui secol, graţie
muncii înverşunate a predecesorilor noştri. După ce au
cunoscut, fără limite, liberalizarea moravurilor, abolirea moralei
şi, cu alte cuvinte, rătăcirile spiritului, au cunoscut „Criza economică”, iar apoi,
războiul. În prezent, copiii şi nepoţii lor se îndreaptă
spre un deznodământ asemănător, dar şi mai grav, căci
de astă dată finalul ne va permite în sfârşit să ne punem
pe picioare „Noua Ordine Mondială”, fără
ca nici unul dintre ei să-şi dea seama, fiind mult prea
preocupaţi cu toţii de a-şi satisface în proporţie
exagerată necesităţile senzuale cele mai primare.
O „Normă” generală mai mult
decât importantă şi care şi-a dovedit deja valoarea la începutul
actualului secol, prin construirea şi instalarea „Sistemului Comunist” de către regretaţii înalţi
ofiţeri ai lojilor noastre, este rentabilitatea „excepţiei”. În principiu, după cum ştim,
excepţia confirmă regula generală pe care o contrazice. Dar, în
vocabularul nostru, excepţia este principiul care trebuie să le fie
impus tuturor. Trebuie să procedăm de aşa manieră încât
să imprimăm excepţii în diversele sfere ale
societăţii, cum ar trebui să fie noile reguli generale
aplicabile pentru toţi, scop principal al tuturor contestaţilor
sociale viitoare, exprimate de tineretul Naţiunilor.
Astfel,
excepţia va deveni detonatorul cu ajutorul căruia întreaga societate
istorică se va nărui în sine însăşi, într-o epuizare
şi o confuzie fără precedent.
Fundamentele
societăţii occidentale, în esenţa lor, originează în linie
dreaptă din moştenirea iudeo-creştină. Tocmai această
moştenire este aceea care a făcut din familie nodul, cheia de
boltă a oricărui edificiu social din prezent. Predecesorii
noştri, care i-au finanţat pe scriitorii revoluţionari de la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, înţeleseseră
importanţa necesităţii de a fracţiona şi apoi de a
face să explodeze acest nucleu vital, dacă dorea, în Rusia de
exemplu, să reuşească să instituie noul „Sistem Comunist” din vremea aceea.
Şi tocmai asta au făcut, determinând în mod minuţios producerea,
de către filosofii şi scriitorii neconformişti ai epocii, al
unui ,,manifest al gloriei
Statului-Dumnezeu”, acesta având prioritate absolută asupra
individului şi a familiei.
Pentru a ajunge cu
certitudine la construirea unui guvern mondial, a unei Noi Ordini Mondiale
Comunitare, în care toţi indivizii, fără excepţie, vor fi
supuşi Stării Mondiale a Ordinii Noi, trebuie în primul rând să
provocăm dispariţia familiei, ceea ce va antrena din aceeaşi
lovitură dispariţia învăţămintelor religioase
ancestrale şi, în al doilea rând, să-i nivelăm pe toţi
indivizii, făcând să dispară clasele sociale, în special clasele
mijlocii. Dar trebuie să procedăm astfel încât toate aceste
schimbări să pară a fi fost generate de către voinţa
populară să aibă aparenţele democraţiei.
Slujindu-ne de
cazuri izolate, dar amplificându-le la nivel extrem cu ajutorul
contestaţiilor studenţeşti instigate de noi înşine, al
ziariştilor favorabili cauzei noastre şi a1 politicienilor
cumpăraţi, vom reuşi să punem pe picioare noi organisme,
prezentând toate aparenţele modernismului, cum ar fi un birou de
protecţie a copilăriei susţinut cu o „cartă a drepturilor şi a libertăţilor”.
Pentru reuşita
planului nostru mondial, Planul
Roşu, trebuie să implantăm în toate societăţile
occidentale ale anilor 1970 birouri pentru protecţia copilăriei, ai
căror funcţionari, tineri intelectuali lipsiţi de
experienţă, proaspeţi absolvenţi ai
universităţilor unde sunt scoase în evidenţă principiile
noastre mondialiste, vor respecta ca la carte, fără discernământ
„Carta Drepturilor Copilului”. Cine ar îndrăzni
să i se împotrivească, fără a fi identificat concomitent cu
barbariile Evului Mediu?
Această
Cartă, laborios pusă la punct în „Lojile”
noastre, ne va permite în sfârşit să reducem la zero orice autoritate
părintească, făcând familia să explodeze în indivizi
opuşi cu sălbăticie unii altora, pentru protecţia
intereselor lor personale. Ea îi va încuraja pe copii să-şi
denunţe părinţii prea autoritari prin faptul că sunt prea
tradiţionali, prea religioşi. De asemenea, va contribui la a-i supune
pe părinţi unei psihoze colective a fricii, ceea ce va provoca în mod
ineluctabil, de manieră generală în societate, o subminare a
autorităţii părinteşti. Astfel, vom reuşi, într-o
primă etapă, să producem o societate asemănătoare cu
aceea din RUSIA anilor 1950, unde copiii îşi denunţau
părinţii la stat, şi o vom face fără ca nimeni
să-şi dea seama.
Transferând astfel
Statului rolul patern, ne va fi mai uşor, în continuare, să
acaparăm, una câte una, toate responsabilităţile care până
la data respectivă au ţinut de resortul exclusiv al
părinţilor. Astfel, îi vom putea face pe toţi să considere
învăţătura religioasă traditiona1ă, de origine
iudeo-creştină, un abuz contra copilului.
În acelaşi
timp, dar la un alt nivel, vom face să se înscrie, în cele mai fundamentale
legi ale naţiunilor, regula că toate religiile, cultele şi
practicile religioase de orice fel, inclusiv vrăjitoria şi magia,
trebuie să fie respectate cu titluri egale.
În
consecinţă, va fi deconcertant de uşor să i se transfere
acest rol statului, prin raportarea copilului la cele mai înalte instanţe
internaţionale, cum ar fi Naţiunile Unite.
Să
înţelegem bine următoarele: scopul nostru nu este acela de a proteja
copii, nici pe oricine altcineva, ci de a provoca explozia, apoi
prăbuşirea naţiunilor, care reprezintă un obstacol major în
calea punerii în aplicare a Ordinii noastre Mondiale. Acesta este motivul
pentru care „Birourile de Protecţie
a Copilăriei” trebuie să fie investite cu o autoritate
legală absolută. Ele trebuie să fie în măsură ca,
după bunul lor plac, dar întotdeauna sub pretextul protejării
copiilor, să-i poată retrage pe aceştia din mediile lor
familiale originale şi să-i plaseze în medii familiale străine
sau în centre guvernamentale deja atrase spre principiile noastre mondialiste
şi religioase. Astfel, în consecinţă se va realiza spargerea
definitivă a „Celulei Familiale
Occidentale”.
Căci,
fără protecţia şi supravegherea părinţilor lor
naturali, aceşti copii vor putea fi astfel handicapaţi definitiv în
dezvoltarea lor psihologică şi morală, ajungând să
reprezinte, în virtutea consecinţelor fireşti, prăzi uşor
adaptabile la ţelurile noastre mondialiste.
Pentru asigurarea
reuşitei unei asemenea întreprinderi, este de o necesitate
primordială ca funcţionarii care lucrează în aceste „birouri”, în serviciul statului,
să fie tineri, fără experienţe de trecut bogate,
îmbibaţi cu teorii pe care le ştim ca fiind vide şi lipsite de
eficacitate şi mai ales să fie obsedaţi de spiritul misionar al
unor mari protectori ai copilăriei ameninţate. Căci, pentru ei,
toţi părinţii trebuie să reprezinte nişte criminali de
facto, pericole potenţiale faţă de bunăstarea copilului,
considerat în cazul de faţă ca un „Dumnezeu”.
Un „Birou de Protecţie a Copilăriei”
şi o „Cartă a Drepturilor Copilului” n-ar avea nici un motiv de a
exista, în lipsa copiilor ameninţaţi. Mai mult, excepţiile
şi exemplele istorice întrebuinţate pentru înfiinţarea lor vor
sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a dispărea, dacă n-ar
fi alimentate continuu cu cazuri noi, produse pe bază permanentă. În
acest sens, trebuie să infiltrăm „sistemul
de educaţie” al naţiunilor pentru a face să dispară,
sub acoperirea „Modernismului”
şi a „Evoluţiei”, predarea
religiei, a istoriei şi a educaţiei civice, diluându-le pe toate sub
o avalanşă de experimente noi în mediul de învăţământ,
acela al limbilor şi al matematicilor. În acest mod, îndepărtându-le
tinerelor generaţii toate bazele şi toate frontierele morale, toate
cunoştinţele despre trecut – şi, prin urmare, orice formă
de mândrie naţională – orice respect faţă de ceilalţi,
orice putere prin cunoaşterea limbilor străine şi a
ştiinţelor – deci, puterea asupra realităţii – vom
contribui la fabricarea unui tineret în mare măsură predispus
către toate formele de delincvenţă. În acest nou univers,
fragmentat de frica de părinţi şi de abandonul oricărei
responsabilităţi din partea acestora faţă de copii, vom
avea cale liberă pentru a forma, în maniera noastră şi conform
principalelor noastre obiective, un tineret în rândurile căruia
aroganţa, dispreţul, umilirea aproapelui vor fi considerate ca fiind
noile baze ale „Afirmării de Sine” şi ale „Libertăţii”. Ştim,
însă, pe baza aceloraşi experienţe din trecut, că un
asemenea tineret este din capul locului condamnat la autodistrugere, întrucât
este de un „Individualism” funciar –
deci, „Anarhist” prin
definiţie. În acest sens, nu poate în nici un caz să reprezinte o
bază solidă pentru continuitatea oricărui gen de societate
şi, cu atât mai puţin, o valoare sigură pentru a se
însărcina cu bătrânii acesteia.
În acelaşi
spirit, este de asemenea imperios necesar să se creeze o „Cartă a Drepturilor şi a
Libertăţilor Individuale”, precum şi „Birouri pentru Protecţia Cetăţeanului”, dându-le
maselor iluzia că aceste inovaţii fac parte integrantă din „Modernismul” sus amintit al
„Societăţilor Noi” din secolul XX. Sub aceeaşi formă
şi în acelaşi timp, dar la un alt nivel, trebuie să se
obţină votarea unor noi legi pentru ,,Respectul şi Libertatea Individuală”. La fel ca în
cazul ‚,Familiei”, dar pe planul „Societăţii”, aceste legi vor
intra în conflict cu drepturile colectivităţii, împingând astfel
societăţile vizate direct spre autodistrugere. Căci, în cazul de
faţă, inversiunea este totală: „Nu mai trebuie protejată, contra indivizilor care o pot
ameninţa, societatea – dreptul majorităţii – cu mai degrabă
individul – dreptul minorităţii – trebuie să fie protejat contra
posibilelor ameninţări din partea majorităţii”.
Iată scopul pe care ni l-am fixat.
Pentru a realiza
dezintegrarea familiei, a sistemului de învăţământ, deci a
societăţii în general, este primordial să se încurajeze „Libertatea Sexuală” la toate
eşaloanele societăţii occidentale. Trebuie să se
reducă individul, deci masele, la obsesia de a-şi satisface
instinctele primare prin toate mijloacele posibile. Ştim că
această etapă reprezintă punctul culminant în care întreaga
societate va sfârşi prin a se surpa în sine însăşi. Nu la fel
s-a întâmplat şi cu Imperiul Roman la apogeul său şi cu toate
civilizaţiile asemănătoare, pe parcursul istoriei?
Cu ajutorul
oamenilor de ştiinţă şi al laboratoarelor finanţate de
lojile noastre, am reuşit să punem la punct un procedeu chimic care
va revoluţiona toate societăţile occidentale şi va arunca
pradă uitării pentru totdeauna principiile morale şi religioase
iudeo-creştine. Acest procedeu, sub formă de pilulă, va deschide
larg calea „libertăţii
sexuale” fără consecinţe şi le va împinge pe „femeile” naţiunilor spre
dorinţa de a dori să se desprindă din starea care va ajunge
să fie considerată jugul trecutului – sclavia femeii supuse
bărbatului şi familiei iudeo-creştine tradiţionale.
Odinioară „Centru şi pivot al
celulei familiale”, femeia modernă, acum în calitate de persoană
individuală independentă, va dori să-şi abandoneze rolul
tradiţional, să se detaşeze de familie şi să-şi
trăiască viaţa în conformitate cu aspiraţiile ei personale.
Nimic mai firesc, ştim, dar locul în care noi vom interveni cu tărie
va fi acela al infiltrării tuturor „mişcărilor
de contestare feministe”, împingându-le logica până la cele mai extreme
limite ale consecinţelor sale. Iar aceste limite se găsesc deja
înscrise în dezintegrarea definitivă a familiei tradiţionale şi
a societăţii iudeo-creştine.
Această „eliberare sexuală” va reprezenta
calea finală pe care vom avea posibilitatea de a face să dispară
din „conştiinţa populară” orice referire la „Bine şi Rău”.
Prăbuşirea acestei bariere religioase şi morale ne va permite
să realizăm procesul falsei ‚,Eliberări
a omului de trecutul său”, care însă, în realitate, este o
formă de sclavie ce va fi profitabilă pentru „Planurile Mondialiste”
pe care urmărim să le punem în aplicare.
Respectiva
poartă deschisă pentru încurajarea ,’Libertăţii Sexuale”,
a „Divorţurilor”, a „Avorturilor” la cerere, a
recunoaşterii legale a diverselor forme de homosexualitate, ne va ajuta
să modificăm în profunzime bazele istorice ale „Dreptului Legal” al societăţilor. Ea va fi un atu major
pentru a împinge ansamblul indivizilor spre o relaxare generală a
moravurilor; pentru a diviza indivizii unii în raport cu ceilalţi, în
conformitate cu instinctele şi cu interesele lor proprii; pentru a
distruge viitorul tineretului, împingându-l spre experienţe nefaste ale
sexualităţii precoce şi ale avorturilor; şi pentru a
distruge moralmente generaţiile viitoare, împingându-le pe calea
alcoolismului, a drogurilor diverse – al căror control se vor
însărcina să-1 preia, la nivel mondial, ofiţerii noştri
superiori din Lojile Internaţionale – şi a sinuciderilor – suicidul
fiind considerat, de către un tineret dezabuzat şi abandonat în voia
sa însuşi, ca un sfârşit cavaleresc.
Să amăgim
tineretul naţiunilor, arătându-i pe părinţii săi ca pe
nişte iresponsabili, imorali şi nereligioşi – în definitiv,
necăutând altceva decât plăcerea, evaziunea şi satisfacerea nestăvilită
a instinctelor, cu preţul minciunii, al ipocriziei şi al
trădării. Să facem din divorţuri şi din avorturi o
nouă cutumă socială, acceptată de toţi. Să
împingem astfel tineretul spre criminalitate sub toate aceste forme şi
spre refugierea în grupări distincte, inaccesibile mediului familial, pe
care el îl va percepe, în mod inevitabil, ca pe o ameninţare la adresa
propriei sale supravieţuiri. Ţesătura socială fiind astfel
bulversată iremediabil, ne va fi posibil în continuare să acţionăm
asupra politicii şi a economiei naţiunilor, în scopul de a le aduce
la cheremul nostru; de a le face să accepte, forţate de
împrejurări, planurile noastre pentru O Nouă Ordine Mondială.
Căci, trebuie să recunoaştem, naţiunile, fiind lipsite de
posibilitatea de a se baza pe un tineret puternic, pe o societate în care
indivizii, regrupaţi în jurul unui ideal comun, întăriţi cu
ajutorul unor bastioane morale de neînfrânt, i-ar fi putut asigura sprijinul
istoric, nu vor putea decât să abdice în faţa voinţei noastre
mondiale. Astfel, vom putea atunci să inaugurăm ceea ce au
anunţat atât de mult creaţiile noastre din trecut „sistemul comunist care profeţea o revoluţie mondială pusă în
mişcare de toţi proscrişii din lume” şi „nazismul prin
care am anunţat O Nouă Ordine
Mondială pentru o mie de ani”. Iată scopul nostru suprem: munca recompensată pentru toate
valorile pe care le-a omorât pentru împlinirea ei, de-a lungul secolelor.
Să afirmăm sus şi tare: „Toţi
Fraţii din Lojile trecute,
morţi în anonimat pentru realizarea acestui ideal pe care acum ne este
posibil să-l atingem cu vârfurile degetelor”.
Se ştie bine
că omul, după ce şi-a asigurat necesităţile primare –
hrana, îmbrăcămintea şi adăpostul – tinde cu tărie
spre a fi mai puţin vigilent. Să-i permitem să-şi adoarmă
conştiinţa, orientându-i totodată spiritul după placul
nostru, prin crearea de faţadă a unor condiţii economice
favorabile. Prin urmare, în această perioadă a anilor 1970, în care
agenţii noştri se vor infiltra peste tot în diversele sfere ale
societăţii pentru a o face să accepte noile noastre norme în
materie de învăţământ, drept legal, social şi politic, vom
veghea la răspândirea în jurul lui a unui climat economic de încredere.
Muncă pentru toţi; deschideri de credite pentru toţi; distracţii
pentru toţi – acestea vor fi devizele noastre pentru crearea iluzorie a
unei noi clase sociale:„Clasa Mijlocie”.
Căci, o dată atinse obiectivele noastre, vom face să
dispară această „Clasă”
de mijloc, situată între săracii seculari şi noi, bogaţii,
tăindu-i definitiv orice mijloc de supravieţuire.
În acest sens, vom
face din naţiunile-state noii „părinţi”
ai indivizilor. Prin intermediul acestui climat de încredere în care „Agenţii Internaţionali”
trimişi de noi vor fi făcut tot ceea ce este necesar pentru a
îndepărta orice spectru al războiului mondial, vom încuraja ‚,Centralizarea” în favoarea statului.
De această manieră, indivizii vor putea dobândi impresia unei
libertăţi de explorare totale, în timp ce povara legendară a
responsabilităţilor personale va fi transferată în sarcina statului.
Astfel, vom avea posibilitatea de a multiplica în proporţie
vertiginoasă sarcina statului, înmulţind fără nici un fel
de limite masa de funcţionari intelectuali. Având garantată pentru
ani de zile în avans securitatea materială, aceştia vor fi’ în consecinţă,
executanţi perfecţi ai „Puterii
Guvernamentale”; cu alte cuvinte, ai „Puterii”
noastre.
Vom crea astfel o
masă impresionantă de funcţionari care, ea în sine, va forma un
guvern (în cadrul guvernului), indiferent de partidul politic care va fi într-un
moment sau altul la putere. Această maşinărie anonimă ne va
putea servi într-o bună zi drept pârghie, când va sosi momentul, pentru a
accelera prăbuşirea economică a statelor-naţiuni; căci
acestea nu vor putea să întreţină la nesfârşit o asemenea
masă salarială, fără a trebui să se îndatoreze mai
presus de mijloacele lor. Pe de altă parte, aceeaşi
maşinărie îi va conferi aparatului guvernamental o imagine rece
şi insensibilă; această maşinărie complexă
şi absolut inutilă în multe dintre funcţiile ei ne va servi
drept paravan şi mijloc de protecţie contra populaţiilor.
Căci cine va îndrăzni să se aventureze prin dedalurile unui
asemenea labirint, în scopul de a-şi face auzite doleanţele
personale?
Tot în aceeaşi
perioadă de buimăcire generală, vom profita de asemenea pentru
a-i cumpăra sau elimina, în conformitate cu necesităţile
momentului, pe toţi directorii de întreprinderi, responsabilii marilor
organisme ale statelor, centrele de cercetări ştiinţifice a
căror activitate şi eficacitate ar risca să confere o putere
prea mare statelor-naţiuni.
Nu trebuie în nici
un caz ca statul să devină o forţă independentă în
sine, care ar risca să ne scape de sub control şi să ne
pună în pericol „Planurile” ancestrale.
Vom veghea de
asemenea să avem o autoritate absolută asupra tuturor structurilor
supranaţionale ale naţiunilor. Aceste organisme internaţionale
trebuie să fie plasate sub jurisdicţia noastră absolută.
În acelaşi sens
şi pentru a garanta rentabilitatea influentei noastre asupra populaţiilor,
va trebui să controlăm toate Mijloacele de Informare. Băncile
noastre nu le vor finanţa, aşadar, decât pe acelea care ne vor fi
favorabile, supervizând totodată închiderea celor mai recalcitrante. Acest
lucru ar trebui, în principiu, să treacă neobservat în rândurile
populaţiilor, acestea fiind absorbite de necesitatea de a câştiga cât
mai mulţi bani şi de a se distra.
Încă de pe
acum, trebuie să ne ocupăm de finalizarea fazei de deregionalizare a
regiunilor rurale, amorsată la începutul „crizei economice” din 1929.
Suprapopularea oraşelor a fost deviza noastră în cadrul
„revoluţiei industriale”.
Proprietarii rurali
de pământului, prin independenţa lor economică şi prin
capacitatea pe care o au de a produce baza de alimentaţie a statelor,
reprezintă o ameninţare la adresa noastră şi a planurilor
noastre de viitor. Înghesuiţi în oraşe, oamenii vor fi mai
dependenţi de industriile noastre pentru a supravieţui. Nu vom putea
să ne permitem existenţa unor grupări independente de „Puterea”
noastră.
Prin urmare,
să-i eliminăm pe proprietarii de pământuri, făcând din ei
sclavi ascultători, industriile fiind sub controlul nostru. În ceea ce-i
priveşte pe ceilalţi, să le permitem să se organizeze în
cooperative agricole, pe care agenţii noştri le vor infiltra pentru a
le orienta mai uşor în conformitate cu priorităţile noastre
viitoare.
În cadrul structurii
statului, să ne ataşăm de scoaterea în evidentă a
,,respectului” obligatoriu faţă de diversitatea de „culturi”, de
„popoare”, de „religii”, de ,,etnii”, cu prioritate faţă de
noţiunea de „unitate naţională”; acest lucru ne va permite
să divizăm mai eficace populaţiile statelor-naţiuni şi
astfel, să le slăbim autoritatea şi capacitatea de manevră.
Împins la limite extreme, dar pe plan internaţional, acest concept, în
viitor, va determina etniile diverselor naţiuni să se regrupeze
pentru a-şi revendica fiecare, individual, propria participare la
„Putere”; ceea ce va sfârşi prin a ruina naţiunile şi le va face
să se fragmenteze în războaie intestine interminabile
Când
naţiunile-state vor fi astfel slăbite prin toate aceste lupte
intestine, toate întemeiate pe recunoaşterea ,,Drepturilor
Minorităţilor” la independenţă, când
naţionaliştii divizaţi în diferite facţiuni culturale
şi religioase se vor confrunta orbeşte în lupte fără nici
un rezultat posibil, când tineretul îşi va fi pierdut complet contactul cu
propriile sale rădăcini, atunci vom putea să ne servim de
Naţiunile Unite pentru a începe să ne impunem Noua Ordine Mondială.
De altfel, în acel
stadiu, „Idealurile Umanitare, Sociale şi Istorice” ale
naţiunilor-state se vor fi dezintegrat de mult, sub presiunea diviziunilor
interioare.
SFÂRŞITUL Documentului organizaţiei
6. 6. 6.,
datat
în ultima parte a lunii iunie, 1967
Optsprezece ani mai
târziu, (6+6+6, în timp), a avut loc o a doua reuniune de mare
importanţă în Canada. Grupul celor 6.6.6. s-a întrunit din nou la
Toronto, la sfârşitul lunii iunie, 1985, dar de astă dată în
scopul de a finaliza ultimele etape dinaintea ofensivei, cu privire la
căderea naţiunilor-state şi la preluarea Puterii
Internaţionale de către Naţiunile Unite.
Titlul documentului
organizaţiei 6.6.6.:
„AURORA ROŞIE”
Scopul proiectului
mondialist:
„Influienţarea
Ocultei Mondiale”
Mijloacele de
finanţare a proiectului:
- controlul asupra
F.M.I.,
- controlul asupra
G.A.T.,
- controlul asupra
comisiei de la Bruxelles,
- controlul asupra
O.T.A.N.,
- controlul asupra
O.N.U.,
şi asupra altor
organisme internaţionale.
Ultimii optsprezece
ani au fost foarte profitabili pentru punerea în aplicare a proiectelor noastre
mondiale. Pot să vă spun, fraţilor, că în acest moment ne
aflăm aproape de atingerea scopului. Căderea naţiunilor-state nu
mai este decât o chestiune de timp - un timp destul de scurt, după cum pot
să mărturisesc, cu deplină încredere.
Graţie
agenţilor noştri de infiltrare şi colosalelor noastre mijloace
financiare, până acum s-au realizat progrese fără precedent în
toate domeniile Ştiinţei şi ale Tehnologiei cărora le
controlăm din punct de vedere financiar cele mai mari corporaţii.
Începând de pe vremea reuniunilor secrete cu M. De Rotschild din jurul anului
1956, şi care au avut scopul de a pune la punct dezvoltarea şi implantarea
imediată a „Ordinatoarelor”, avem acum posibilitatea de a întrezări
punerea în aplicare a unui gen de „Autostradă Internaţională”
prin care toate aceste aparate vor fi legate între ele. Căci, aşa cum
ştiţi deja, controlul direct şi individual asupra
populaţiilor planetei va fi cel puţin totalmente imposibil
fără întrebuinţarea computerelor şi unificarea lor
electronică, unele în raport cu altele, într-o vastă „Reţea mondială
(Reţeaua Internet, situl World Wide Web, reţeaua Internet etc.(n.
a.)”. De altfel, aceste aparate au avantajul de a înlocui milioane de persoane
individuale. Mai mult, ele nu posedă nici conştiinţă, nici
un fel sau altul de morală, ceea ce este indispensabil pentru reuşita
unui proiect ca al nostru. Mai ales, aceste maşini îndeplinesc,
fără să discute, tot ceea ce li se dictează. Sunt sclavii
perfecţi la care au visat atât de mult predecesorii noştii, dar
fără a-şi fi imaginat nici măcar o zi că nouă ne
va fi posibilă o asemenea izbândă. Aceste aparate fără
patrie, fără culoare, fără religie, fără
apartenenţă politică, reprezintă suprema victorie şi
instrument a1 Noii Ordini Mondiale propovăduite de noi. Ele sunt „cheia de
boltă”!
Organizarea acestor
aparate într-o vastă „Reţea mondială” căreia îi vom
controla pârghiile superioare ne va ajuta să imobilizăm
populaţiile. În ce mod?
După cum
ştiţi, structura de bază a Noii Ordini Mondiale este
compusă, în esenţă, dintr-o multitudine de „Reţele”
diverse, acoperind fiecare toate sferele activităţilor omeneşti
de pe întreaga întindere a planetei. Până în momentul de faţă,
toate aceste „Reţele” erau legate între ele printr-o bază
ideologică comună, aceea a omului ca fiind „Centrul” şi
„Realizarea Supremă” a universului. Astfel, graţie tuturor acestor
„Reţele” unite prin intermediul „Noii Religii a Omului pentru Om”, am
putut infiltra cu uşurinţă toate sectoarele omeneşti din
toate ţările occidentale, modificându-le baza
iudeo-creştină. Rezultatul este acela că, în zilele noastre,
acest om, indiferent dacă face parte din sfera politică, din cea
economică, din cea socială, din cea educaţională, din cea
ştiinţifică sau din cea re1igioasă, şi-a abandonat
deja, de la ultima noastră reuniune desfăşurată la
sfârşitul lunii iunie a anului 1967, moştenirea trecută, pentru
a o înlocui cu idealul nostru referitor la o religie mondială bazată
exclusiv pe om. Desprins de rădăcinile sale istorice, aşa cum
este de-acum încolo, acest om nu mai aşteaptă, în definitiv, decât
să i se propună o nouă ideologie. Bineînţeles, aceasta este
ideologia noastră, cea a „Satului Comunitar Global”, căruia el îi va
fi „Centrul”. Iar ceea ce-i vom aduce noi, îcurajându-1 să facă parte
din ea, cu,,Trup şi Suflet”este tocmai această ,,Reţea
Electronică Mondială” în care frontierele fostelor naţiuni-state
vor fi fost abolite pentru totdeauna, anihilate până în cele mai adânci
rădăcini ale lor.
În timp ce acest om
rătăcit va fi absorbit de către entuziasmul său orb de a
face parte din noua sa „Comunitate Mondială’’ aparţinând acestei
vaste „Reţele de Computere”, noi, din partea noastră, vom veghea, cu
ajutorul pârghiilor superioare ascunse cunoaşterii lui, să-l
fişăm, să-l identificăm, să-l contabilizăm
şi să-rentabilizăm, conform propriilor noastre obiective. Căci,
în interiorul acestei „Noi Societăţi Globale”, nici un individ
deţinător al unui potenţial de ,,Rentabilitate’’ pentru noi nu
va putea să ne scape. Aportul constant al ,,tehnologiei electronice” va
trebui să ne asigure toate mijloacele pentru a fişa, identifica
şi controla pe toţi indivizii populaţiilor din occident. În
privinţa celor care nu vor reprezenta nici o ,,Rentabilitate
Exploatabilă” de către noi, vom avea grijă să se elimine de
la sine, prin intermediul tuturor războaielor intestine locale pe care vom
lua măsuri să le declanşăm ici şi colo, folosindu-ne
de „Colapsul Economic” al naţiunilor-state şi de ,,Opoziţiile
şi Revendicările’’ diverselor grupări din componenţa
aceloraşi state.
Iată, prin
urmare, maniera detaliată în care vom proceda, de acum şi până,
în 1988, pentru a netezi drumul spre naşterea ‚,Guvernului Mondial’’, pe
care-1 vom instaura:
1.Vom amplifica
‚,Societatea Plăcerilor”, care ne-a fost atât de profitabilă
până în prezent. Folosindu-ne de inventarea tehnicii „video” pe care am
finanţat-o şi de jocurile care-i sunt anexate, vom finaliza pervertirea
morală a tineretului. Îi vom oferi posibilitatea de a-şi satisface,
de acum încolo, toate instinctele. O fiinţă posedată de
simţuri ajunsă sclavă a acestora, după cum ştim, nu
are nici idealuri, nici forţa interioară pentru a apăra pe
oricine sau orice. Omul respectiv este un „individualist’’ prin definiţie,
reprezentând candidatul perfect pe care-1 vom putea modela cu
uşurinţă, conform dorinţelor şi
priorităţilor noastre. De altfel, amintiţi-vă cu câtă
uşurinţă au putut predecesorii noştri să orienteze
întregul tineret german, la începutul secolului, folosindu-se de dezabuzarea
acestuia din urmă!
2. Vom încuraja
,,contestaţiile studenţeşti’’ asociate cu toate cauzele
privitoare la ,,ecologie’’. Protecţia obligatorie a mediului ambiant va
deveni un atu major, în ziua când vom fi determinat naţiunile-state
să-şi schimbe „datoria internă”, contra pierderii a 33% din
totalul teritoriilor lor rămase în stare de sălbăticie.
3. Vom umple vidul
interior al acestui tineret, iniţiindu-1, încă de la cele mai fragede
vârste, în universul computerelor. Vom folosi, în acest scop, sistemul de
învăţământ. Un sclav în slujba altui sclav, care va fi controlat
de noi.
4. Pe un alt plan,
vom stabili ,,Liberul schimb Internaţional” ca pe o prioritate
absolută pentru supravieţuirea naţiunilor-state. Această
nouă concepţie economică ne va ajuta să accelerăm
declinul „naţionaliştilor” din toate naţiunile; să-i
izolăm în facţiuni diverse şi, la momentul dorit, să-i
instigăm cu sălbăticie unii împotriva celorlalţi, în
războaiele intestine care vor finaliza ruinarea acestor naţiuni.
5. Pentru a ne
asigura cu orice preţ de reuşita unei asemenea întreprinderi, să
facem astfel încât agenţii noştri infiltraţi deja în Ministerele
de Afaceri Interguvernamentale şi de Emigrări ale naţiunilor-state
să procedeze la modificarea în profunzime a legilor acestor ministere.
Modificările respective se vor orienta în esenţă spre a deschide
porţile ţărilor occidentale spre o emigraţie din ce în ce
mai masivă în interiorul graniţelor lor o emigraţie pe care noi
o vom fi provocat în prealabil, având grijă să declanşăm pe
ici pe colo, noi conflicte locale. Prin campanii de presă bine orchestrate
asupra opiniei publice din naţiunile-state vizate, vom provoca în acestea
un aflux important de refugiaţi care va avea efectul de a le destabiliza
economia internă şi a amplifica tensiunile rasiale din interiorul
teritoriului. Vom avea grijă să facem astfel încât organizaţiile
extremiste străine să facă parte din aceste torente de
emigranţi ceea ce ne va facilita destabilizarea politică,
economică şi socială a naţiunilor luate în colimator.
6. Vom organiza
acest „liber schimb” care, în realitate, numai liber nu este, întrucât e
controlat deja de noi, până în vârful ierarhiei economice, în „Trei
Comisii Laterale”: (cea a Asiei, cea a Americii, cea a Europei). El ne va ajuta
să semănăm discordia în interiorul naţiunilor-state, prin
escaladarea şomajului asociat cu restructurările
multinaţionalelor noastre.
7. Vom transfera
încet dar sigur multinaţionalele noastre în ţări noi, cucerite
de ideea ,,economiei de piaţă”, ca ţările din Estul
Europei, Rusia şi China, de exemplu. Pentru moment, nu ne va interesa
dacă populaţia lor reprezintă sau nu un vast rezervor de noi consumatori.
Ceea ce ne interesează este să avem acces, în primul rând, la o
Mână de Lucru Sclavagistă - ieftină şi nesindicalizată
- pe care ne-o oferă aceste ţări şi cele din Lumea a Treia.
De altfel, guvernele lor nu au fost instalate chiar de noi înşine? Nu fac
apel la ajutorul extern şi la împrumuturile de la „Fondul Monetar
Internaţional” şi de la „Banca Mondială”, care ne aparţin
nouă?
8. Aceste
transferuri ne oferă mai multe avantaje. Contribuie la menţinerea
acestor noi populaţii în iluzia unei ,,eliberări economice” şi a
unei „libertăţi politice”, când în realitate le vom domina noi
înşine, prin pofta de câştig şi adâncirea în datorii pe care nu
le vor putea achita niciodată. În ceea ce priveşte populaţiile
occidentale, ele vor fi menţinute în visul „bunăstării
economice”, căci produsele importate din aceste ţări nu vor
suferi nici o mărire a preţurilor. Dimpotrivă, fără ca
ele să-şi dea seama de la început, din ce în ce mai multe industrii
vor fi obligate să-şi închidă porţile, din cauza
transferurilor pe care noi le vom fi efectuat în afara ţărilor
occidentale. Aceste închideri vor duce la escaladarea şomajului şi
vor provoca pierderi importante de venituri pentru naţiunile-state.
9. În acest fel, vom
pune pe picioare o „Economie Globală” la scară mondială, care va
scăpa total de sub controlul naţiunilor-state. Această nouă
economie va fi mai presus de toate; nici o presiune politică sau
sindicală nu va avea vreo putere asupra ei. Îşi va dicta propriile
„politici mondiale” şi va obliga iniţierea unei reorganizări
politice, dar în conformitate cu priorităţile noastre la scară
mondială.
10. Prin
această ‚,economie independentă’’‚ neavând alte legi decât legile
noastre, vom stabili o „cultură a masei mondiale”. Prin controlul
internaţional asupra televiziunii şi a Mass-media în general, vom
institui o ‚,nouă cultură”, însă nivelată, uniform, pentru
toţi, fără a ne scăpa nici una dintre „creaţiile”
viitoare. Artiştii viitorului vor fi plămădiţi după
chipul şi asemănarea noastră, altminteri nu vor putea să
supravieţuiască. Prin urmare, se va fi terminat cu vremurile în care
,,creaţiile culturale puneau permanent în pericol proiectele noastre
mondialiste aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în trecut.
11. Prin intermediul
aceleiaşi economii, ne va fi astfel posibil să ne folosim de
forţele militare ale naţiunilor-state cum ar fi acelea ale Statelor
Unite în scopuri umanitare, în realitate, aceste ‚forţe ne vor servi spre
a supune voinţei noastre ţările recalcitrante. Astfel,
ţările din Lumea a Treia şi altele asemenea lor nu vor putea fi
în măsură să scape voinţei noastre de a ne servi de
populaţia lor ca de o mână de lucru în sclavie.
12. Pentru a
controla piaţa mondială, va trebui să deturnăm
productivitatea de la principalul său scop Eliberarea omului de duritatea
Muncii. O vom orienta spre o întoarcere împotriva omului, aservindu-1 pe acesta
din urmă sistemului nostru economic, astfel nu va mai avea încotro decât
să devină sclavul nostru, sau chiar un viitor delincvent.
13. Toate aceste
transferuri ale Multinaţionalelor noastre în străinătate şi
reorganizarea mondială a economiei vor avea scopu1, printre altele,
să escaladeze şomajul în ţările occidentale. Această
situaţie va fi cu atât mai realizabilă, cu cât, din start, vom fi
privilegiat importurile masive de produse de bază în interiorul
naţiunilor-state şi, din aceeaşi lovitură, vom fi
supraîncărcat aceste state prin folosirea exagerată a populaţiei
lor pentru producţia de servicii pe care nu le vor putea plăti.
Aceste condiţii extreme vor înmulţi la nivel de milioane masele de
persoane asistate social de tot felul, ale analfabeţilor şi ale celor
fără adăpost.
14. Prin pierderea a
milioane de locuri de muncă în sectoru1 primar, şi chiar prin
evaziuni fiscale deghizate în capitaluri externe în afara
naţiunilor-state, ne va fi astfel posibil să punem în pericol de
moarte armonia socială. prin spectrul războiului civil.
15. Aceste
manipulări internaţionale de guverne şi populaţii ale
naţiunilor-state ne vor furniza pretextul de a ne utiliza F.M.I.-ul pentru
a determina guvernele occidentale să pună în aplicare „bugete de
austeritate’’‚ sub camufalu1 reducerii iluzorii a „datoriei naţionale”, al
conservării ipotetice a „cotei de credit internaţional” şi al
imposibilei conservări a „liniştii sociale”.
16. Prin aceste
măsuri „bugetare de urgenţă’’, vom fractura astfel
finanţarea Naţiunilor-state pentru toate „mega-proiectele” lor care
reprezintă o ameninţare directă la adresa controlului nostru
mondial asupra economiei.
17. De altfel, toate
aceste măsuri de austeritate ne vor permite să frângem voinţa
naţională a structurilor moderne în domeniul Energiei, al
Agriculturii, al Transporturilor şi al Tehnologiilor noi.
18. Aceleaşi
măsuri ne vor oferi ocazia mult visată de a ne instaura „Ideologia
Competiţiei Economice”. Aceasta se va traduce, în interiorul
naţiunilor-state, prin reducerea voluntară a salariilor şi
demisiile voluntare cu „Remiterea de medalii pentru serviciile prestate”, ceea
ce ne va deschide peste tot porţile pentru instaurarea ‚tehnologiei de
control”. În această perspectivă, toţi demisionarii respectivi
vor fi înlocuiţi cu ,,computere” aflate în slujba noastră.
19. Aceste
transformări sociale ne vor ajuta să modificăm în profunzime
mâna de lucru „poliţistă şi militară” a
naţiunilor-state. Sub pretextul necesităţilor de moment şi
fără a trezi bănuieli, ne vom debarasa odată pentru
totdeauna de toţi indivizii care au o „Conştiinţă
Iudeo-Creştină”. Această „Restructurare a corpului
poliţienesc
şi militar” ne
va permite să eliminăm, fără contestaţii, personalul
îmbătrânit, precum şi toate elementele care nu vor vehicula
principiile noastre mondialiste. Acestea vor fi înlocuite cu recruţi,
tineri lipsiţi de „conştiinţă şi morală” şi
deja complet antrenaţi, cu vederi favorabile faţă de folosirea fără
scrupule a „tehnologiei reţelelor electronice” pe care o vom fi instaurat.
20. În acelaşi
timp şi tot sub pretextul „reducerilor bugetare’’, vom veghea asupra
transferului bazelor militare ale naţiunilor-state spre Organizaţia
Naţiunilor Unite.
21. În această
perspectivă, vom acţiona pentru reorganizarea Mandatului
Internaţional al Naţiunilor Unite”. De la statutul de
,,Forţă de Pace” fără nici o putere de decizie, o vom
determina să devină o „Forţă de Intervenţie” în care
se vor contopi, într-o omogenitate deplină, forţele militare ale
Naţiunilor Unite. Acest lucru ne va permite să efectuăm,
fără luptă, demilitarizarea tuturor acestor state, astfel încât
nici unul dintre ele în viitor, să nu mai fie suficient de puternic
şi independent pentru a ne pune în discuţie „Puterea Mondială”.
22. Pentru a
accelera acest proces de transfer, vom implica forţa actuală a
Naţiunilor Unite în conflicte imposibil de rezolvat. În această
manieră şi folosindu-ne de mass-media controlate de noi, le vom
demonstra populaţiilor neputinţa şi inutilitatea acestei „Foile”
în forma sa actuală. Cu ajutorul frustrării împinse până la
paroxism în momentul potrivit populaţiile naţiunilor-state vor fi
determinate să le ceară instanţelor internaţionale formarea
cât mai rapidă a unei asemenea „Forţe Multinaţionale”, care
să apere cu orice preţ „Pacea’’.
23. Apariţia
viitoare a acestei voinţe mondiale a unei „Forţe Militare
Multinaţionale” va merge mână în mână cu instaurarea, în
interiorul naţiunilor-state, a unei ‚Forţe de Intervenţie
Multi-Jurisdicţională”. Prin această combinaţie de „Efecte
Poliţieneşti şi Militare”, creată sub pretextul
amplificării instabilităţii politice şi sociale crescânde
din interiorul acestor state, care se năruiesc sub apăsarea
problemelor economice, vom dobândi posibilitatea dea controla mai bine
populaţiile occidentale. Aici, utilizarea fără limite a
identificării şi a filtrării electronice ale indivizilor ne va
asigura o supraveghere completă a tuturor populaţiilor vizate.
În cursul
creşterii acceptate de către toţi a acestor noi necesităţi,
va fi impetuos necesar să definitivăm cât mai curând controlul
mondial asupra armelor de foc în interiorul teritoriilor naţiunilor-state.
În acest scop, vom accelera „Planul Alfa”, pus în aplicare pe parcursul anilor
1960 de către anumiţi predecesori de-ai noştri.
Acest plan viza la
origine, două obiective care au rămas valabile până în zilele
noastre: ,,Prin inventarea trăgătorilor nebuni”, să se inventeze
un climat de nesiguranţă în sânul populaţilor, pentru a determina
un control mai strict asupra armelor de foc. Actele de violentă se vor
orienta astfel încât responsabilitatea lor să şadă în sarcina
extremiştilor religioşi sau a persoanelor afiliate la
organizaţii religioase de tendinţă ‚,Tradiţională’’,
sau mai mult, a celor care vor pretinde că întreţin comunicaţii
privilegiate cu Dumnezeu.
Astăzi, pentru
a accelera acest ,,Control al Armelor de Foc’’, vom putea întrebuinţa
,‚Decăderea Condiţiilor Economice” din naţiunile-state, care va
antrena după sine o destabilizare completă a Socialului – deci
escaladarea violenţei.
Nu mai este necesar
să vă amintesc, nici să vă demonstrez, fraţilor,
fundamentele acestui „Control” asupra armelor de foc. Fără el, ne-ar
deveni aproape imposibil să îngenunchem populaţiile din statele
vizate. Amintiţi-vă cu cât succes au putut controla predecesorii
noştri Germania anilor 1930, cu ajutorul noilor ,‚legi” puse în aplicare
în acea epocă - legi, de altfel, pe care se bazează Legile actuale
ale naţiunilor-state pentru acelaşi control.
24. Ultimele „etape”
se raportează la ,‚Faza Omega” începută cu experienţele
efectuate la începutul anilor 1970. Ele cuprind punerea în aplicare, la
scară mondială, a ,‚armelor electromagnetice’’.
„Schimbările
climaterice” vor antrena distrugerea recoltelor şi, în aceste
condiţii, compromiterea terenurilor agricole denaturarea, prin mijloace
artificiale, a produselor alimentare de consum curent, intoxicarea naturii
printr-o exploatare exagerată şi lipsită de discernământ
şi utilizarea masivă a produselor chimice în agricultură, toate
acestea Fraţilor, vor duce la ruinarea sigură a industriilor
alimentare din Naţiunile-State.
Viitorul ‚,control
asupra populaţiilor” din aceste State trece obligatoriu prin controlul
absolut, de către noi, asupra producţiei alimentare 1a scară
mondială şi prin acapararea controlului asupra principalelor ‚,Rute
alimentare” ale planetei.
Pentru a realiza
aceste deziderate, este necesar să se întrebuinţeze
,,electromagneticul’’ printre altele, spre a destabiliza clima celor mai
productive state pe plan agricol. În privinţa intoxicării naturii, ea
va cu atât mai accelerată, cu cât escaladarea ratei demografice o va
forţa fără restricţii.
25. Utilizarea
electromagneticului pentru provocarea „cutremurelor de pământ” în cele mai
importante regiuni industriale din naţiunile-state va contribui la
accelerarea ,‚prăbuşirii economice” a celor mai
ameninţătoare state la adresa noastră, amplificând de asemenea
obligaţia de a institui Noua Ordine Mondială impusă de noi.
26. Cine va putea
să ne bănuiască? Cine va putea să aibă vreo suspiciune
cu privire la mijloacele folosite? Aceia care vor îndrăzni să se
ridice împotriva noastră, difuzând informaţii privitoare la existenta
şi la conţinutul „conspiraţiei” noastre, vor deveni
suspecţi în ochii autorităţilor şi ai populaţiilor din
naţiunile lor. Graţie dezinformării, minciunii, ipocriziei
şi individualismului pe care le vom fi creat în sânul populaţiilor
naţiunilor-state, omul va fi devenit un duşman al omului. Astfel,
aceşti „indivizi independenţi”, care sunt cu atât mai periculoşi
pentru noi tocmai din cauza „libertăţii’’ lor, vor fi
consideraţi de ceilalţi ca fiind inamici, nu eliberatori.
Sclavia copiilor,
jefuirea bogăţiilor din Lumea a Treia, şomajul, propaganda
pentru libertatea drogurilor, abrutizarea tineretului naţiunilor, ideologia
„respectului faţă de libertăţile Individuale’’
difuzată în sânul Bisericilor iudeo-creştine şi în interioru1
naţiunilor-state, obscurantismul considerat ca bază a mândriei,
conflictele interetnice şi ultima noastră realizare,
„restricţiile bugetare”, toate aceste ne permit în sfârşit să
asistăm la împlinirea ancestrală a „visului” nostru, instaurarea
„Noii Ordini Mondiale’’.
SFÂRŞITUL Documentului organizaţiei
6. 6. 6.,
datat în ultima parte a lunii iunie, 1985
Este, aşadar,
,‚PROTOCOLUL DIN TORONTO (6.6.6)”, mit sau realitate? Ar fi ca şi cum
ne-am întreba dacă şi „Cea mai bună dintre toate lumile
posibile” este un mit sau o realitate, deşi este vorba de un roman.
Totuşi, autorul său a avut şi el acces la „documente” ale epocii
pentru a-1 crea. Autorul romanului ştia prea bine că dezvăluirea
şi difuzarea informaţiilor pe care le deţinea, dar sub o
altă formă decât aceea a literaturii de ficţiune, ar fi trezit
din partea populaţiei mult mai multă suspiciune decât acceptare.
Şi cât de mulţi alţi autori au fost nevoiţi şi ei
să folosească aceeaşi stratagemă pentru a-şi avertiza
contemporanii şi generaţiile viitoare?
În consecinţă, ‚PROTOCOLUL DIN TORONTO (6.6.6.)” este un mit sau o realitate?
Caracterul de
urgenţă al situaţiei actuale, generată de începutul
„restricţiilor bugetare” care marchează începutul sfârşitului,
apropiata realizare a „Noii Ordini Mondiale Oculte”, nu permite redactarea unui
roman care ar fi consumat prea mult timp, în contextul actual...
Dar impactul
provocat de dezvăluirea acestor „documente” este totuşi important,
căci publicarea lor va avea efectul de a-i pune în defensivă pe cei
ce le stau la origine.
Ceea ce dorim în
paginile de faţă este ca, dincolo de dezinformările vehiculate
şi întreţinute de către politicienii lipsiţi de scrupule
şi de către oamenii înfricoşaţi la gândul
posibilităţii de a-şi prejudicia interesele personale, fiecare cititor
să poată reflecta, să se regrupeze împreună cu alţii
asemenea lui şi să ia neîntârziat măsuri pentru a
supravieţui în faţa celor care urmează.
Chiar dacă
viaţa mea este în pericol ca urmare a difuzării unor informaţii
ca acestea, viaţa dumneavoastră se află într-un pericol şi
mai mare, dacă nu le cunoaşteţi.
Prin urmare,
,‚PROTOCOLUL DIN TORONTO (6.6.6.)’’ e un mit sau o realitate?
- Vă revine
dumneavoastră sarcina să răspundeţi...
- Vă revine
rolul de a înţelege, din evenimentele întâmplate recent sau viitoare,
dacă aceste „documente” ţin de domeniul ficţiunii sau al
realităţii.
- Vă revine
datoria de a vă da seama că frica nu are nici
un alt scop decât
acela de a vă paraliza şi de a vă aduce la discreţia celor
care nu doresc decât să vă controleze, pentru a vă aservi mai
bine propriilor lor interese care, în ultimă instanţă, nu sunt
aceleaşi cu ale dumneavoastră.
Deci, ,‚PROTOCOLUL
DIN TORONTO (6.6.6.)’’: mit sau realitate?
Serge Monaste
martie 1995
Nimic nu pare
să-i sperie pe aceşti oameni ai Puterii. Pentru a-şi realiza
propriile interese, nu se dau înapoi de la nimic: minciuni, intimidări de
tot felul, falsificări ale adevărului, distrugeri de reputaţii.
Nimic nule scapă; se cred mai presus de orice lege. Sunt ,,Noii
Stăpâni’’; iar acum, acoperă toată întinderea orizontului. Ce
spaţiu ne mai rămâne nouă ?
Serge Monaste
Noiembrie 1992
- Dispariţia
oricărei moşteniri creştine
- Distrugerea
tuturor bisericilor creştine
- Întărirea
legilor contra ideologiei creştine
- Incriminarea
creştinilor
- Interzicerea
tuturor învăţăturilor creştine
- Abolirea
oricăror cărţi creştine
SUNT POSIBILE ÎN EPOCA NOASTRĂ?
Dacă unii
şi-au imaginat că prima măsură luată în vederea
impunerii Noii Ordini Mondiale ar fi de natură militară, provenind
din Statele Unite, sau de natură economică, izvorând dintr-o
criză economică, atunci s-au înşelat amarnic. Va fi vorba mai
degrabă de o preluare a „puterii religioase”, cu originea la Vatican, în
Roma !!
Ar fi mai bine
să analizăm cât mai serios această situaţie pe care, cu
siguranţă, n-aţi fi crezut-o posibilă niciodată. Avem
la dispoziţie rapoarte asociate, după câte se pare, cu
nişte documente
provenind din Biblioteca Secretă a Vaticanului, care arată foarte
clar care sunt planurile avute în vedere pentru toţi creştinii
recalcitranţi faţă de guvernarea Noii Ordini Mondiale.
Celor care nu au
avut acces la profeţii şi la documentele din trecut, provenind din
biblioteca secretă a Vaticanului le va fi dificil să judece adecvat
crescândele ameninţări asociate cu sosirea antipapei. De fapt,
preluarea puterii de către antipapă anunţă declinul, urmat
de dispariţia completă a întregii creştinătăţi,
dar pornind din Statele Unite.
Conform anumitor
surse demne de încredere, instaurarea Noii Ordini Mondiale este obligatorie,
fără dispariţia tuturor bisericilor creştine de pe
teritoriul Statelor Unite, din simplul motiv că această
ţară este considerată, de Noua Ordine Mondială, ca fiind
ultimul bastion al Democraţiei şi al Libertăţii în lume.
Aceste
străvechi documente şi profeţii din trecut relevă, în
egală măsură în care ne şi dezvăluie, care va ‚,Rolul
Antipapei” pentru a impune „NOILE BAZE RELIGIOASE ALE DOCTRINEI MONDIALE” care,
de fapt, vor utilizate ca „Referinţe de Bază” pentru a modela
Guvernul Noii Ordini Mondiale şi al Noii Societăţi Mondiale.
În cazul de
faţă, cel mai nepotrivit mod de a reacţiona în faţa unor
asemenea revelaţii ar consta în lipsa ori cărei acţiuni. Nimeni
nu poate fi protejat contra unei atât de profunde ,,Conspiraţii a
Epocilor’’.
„Visul american a
luat sfârşit. A început coşmarul american, acum şi aici.”
CINE NU CREDE NIMIC
DIN TOATE ACESTE LUCRURI, SAU CARE SE CONSIDERĂ DEASUPRA TUTUROR, N-ARE
DECÂT SĂ ÎNCHIDĂ CARTEA DE FAŢĂ ŞI SĂ-ŞI
CONTINUE VIAŢA AŞA CUM FĂCEA ŞI ÎN TRECUT.
Aici, Agenţia
Internaţională a Presei libere din Canada.
Astăzi, vă
prezentăm informaţii de un gen cum n-au mai fost date
publicităţii nici o dată până acum. Acest raport informativ
se referă la „CELE C1NCI PUTERI ALE ANTICHRISTULUI ASUPRA OMENIRII”,
precum şi la „COMPLOTUL VATICANULUI PENTRU A PRELUA PUTEREA ASUPRA TUTUROR
PERSECUŢIILOR MONDIALE CONTRA ADEVĂRAŢIOR CREŞTINI, sub
DOMNIA GUVERNULUI MONDIAL, CELE CINCI PUTERI UNICE ALE ANTICHRISTULUI ASUPRA
OMENIRII, CĂDEREA ANTICHRISTULUI ŞI DEZMEMBRAREA
ÎMPĂRĂŢIEI SALE, REÂNOIREA CREŞTINĂTĂŢII SUB
DOMNIA NOULUI CHRISTOS’’.
Pe parcursul
istoriei, de la un secol la altul, în biblioteca secretă a Vaticanului au
fost depuse Documente Străvechi, cu privire la:
- Antichrist,
- Viitorul
Creştinismului,
- Persecuţiile
Mondiale împotriva adevăraţilor creştini,sub Domnia Guvernului
Mondial,
- Cele Cinci Puteri
Unice ale Antichristului asupraOmenirii,
- Căderea
Antichristului şi Dezmembrarea Împărăţiei sale,
- Reînnoirea
Creştinătăţii sub Domnia Noului Christos.
Aceste documente nu
au fost aduse niciodată la cunoştinţa populaţiei, din cauza
secretelor pe care le puteau ascunde. Ar fi inutil să adăugăm
că divulgarea unor asemenea informalii cruciale, păstrate secrete
secole de-a rândul, ar putea modifica în proporţie dramatică actualul
curs al civilizaţiei, precum şi viitorul nostru apropiat.
Atunci, de ce le-am
da publicităţii acum? Fiindcă ultimele orientării politice
şi economice din martie 1985, ne confirmă că procesul
ireversibil care va duce la instaurarea Noii Ordini Mondiale s-a
declanşat. Mai mult, iminenţa preluării puterii la Roma de
către antipapă este atât de mare, cât nu mai este permis să
menţinem confidenţiale aceste documente.
Cu ajutorul mai
multor surse, am avut posibilitatea a descoperi fapte incredibile referitoare
la viitorul întregii Creştinătăţi. Acum cinci ani, folosind
surse confidenţiale o persoană foarte bine disimulată care se
temea pentru siguranţa propriei sale vieţi, am reuşit să
pun mâna pe documente nemaivăzute, care până în zilele noastre nu au
fost niciodată date publicităţii. Aceste documente necunoscute
precum şi profeţiile secrete din trecut, confirmă
amănunţit cursul istoriei omeneşti până în momentul de
fată şi chiar şi în continuare. Ele arată clar că,
indiferent de tot cei ce s-ar putea întâmpla sub o Nouă Ordine
Mondială şi Prăbuşire a Naţiunilor,
Creştinătatea avea asigurat un viitor care urma să înlăture
odată pentru totdeauna, orice posibilitate viitoare a unui asemenea
,,Coşmar Mondial’’ cum ar fi Împărăţia Antichristului.
Faptul de a avea la
dispoziţie documente care datează de cel puţin cinci ani, a avut
pentru mine rezultatul de a suferi intense presiuni, de a-mi fi viaţa
ameninţată de către Vatican, care, conform celor pe care mi
le-au adus la cunoştinţă diverse surse din Statele Unite,
dăduse instrucţiuni să fiu redus la tăcere înainte de a
apuca să dau publicităţii orice informaţie din
conţinutul acestor documente. Respectivele ‚,Instrucţiuni de la
Vatican” fuseseră transmise la „Institutul Internaţional de Afaceri
Religioase”. Nu numai c-a trebuit să trăiesc ascuns în toţi
aceşti ani, dar am fost obligat de asemenea şi să-mi protejez
familia, precum şi să garantez securitatea documentelor respective
contra oricărei tentative de a le distruge conţinutul. Din acest
motiv, este mai mult decât important ca absolut nimeni să nu
privească cu superficialitate, fie cu exaltare, aceste informaţii
care, în fond, le sunt făcute accesibile tuturor pentru a-i ajuta... Este
o senzaţie bizară, aceea de a fi considerat un criminal de către
propriul tău guvern, în propria ta ţară, mai şi ales atunci
când nu urmăreşti alt scop decât să dezvălui tocmai ceea ce
pune în pericol securitatea populaţiei din care aparţii. Dar sunt de
părere că, dacă propria ta viaţă este preţul pe
care-l ai de plătit în lupta pentru adevăr care îi eliberează pe
oameni, şi libertate care le permite să-şi trăiască
înaintarea spre viaţă, atunci tocmai această „Luptă”
merită toate dificultăţile pe care le antrenează cu sine
însăşi.
Iată de ce,
astăzi, la începutul lunii aprilie 1995, am luat hotărârea de a da
publicităţii aproape în totalitate acest „Raport Informativ”.
Dacă n-aş proceda astfel, aş deveni răspunzător pentru
tot ceea ce s-ar putea întâmpla şi ar fi putut să fie evitat,
dacă toţi ar fi ţinut în mâini informaţiile necesare pentru
a supravieţui în faţa Noii Ordini Mondiale şi a Antichristului.
Nu pot să mă asigur în ceea ce priveşte propria mea soartă,
dacă voi supravieţui sau nu dintr-o asemenea luptă (Serge
Monaste şi-a pierdut viaţa în împrejurări stranii n. ed.
orig.)contra elementelor care sunt înseşi bazele pe care acesta din
urmă o va primi de la „CONSILIUL MONDIALAL AL BISERICILOR CREŞTINE”.
Dimpotrivă,
afirm următoarele: „conştiinţa îmi dictează că trebuie
să fac tot posibilul pentru a-i ajuta pe toţi, cu Darurile pe care
le-am primit de la Dumnezeu când m-am născut.
Informaţiile
incluse în aceste Documente şi Profeţii din Trecut se referă, în
primul rând, 1a;
- „fuga” silită
a lui Ioan-Paul al II-lea de la Vatican;
- „preluarea
Puterii” la Vatican, de către antipapă;
- naşterea
„Noii Biserici Internaţionale”, cu falsificarea
tuturor Doctrinelor
Religioase Creştine;
- instaurarea
„Persecuţiilor Internaţionale”, bazate pe „Noua Doctrină” a Noii
Biserici Internaţionale;
- supunerea de
către Antihrist a tuturor Bisericilor (de remarcat că această
supunere va surveni exclusiv după îndeplinirea sarcinii ‚,Falsului
Martor’’);
- „preluarea Puterii
Politice şi Militare” de către Antihrist, sub conducerea
Naţiunilor Unite (de remarcat, că prima Putere, fiind situată
mai presus de puterea Politică şi cea Militară, este o „Putere Religioasă”.)
- cele „Cinci Puteri
Unice ale Antihristului” asupra Omenirii;
-
supravieţuirea Creştinătăţii Reînnoite, sub domnia
Antihristului
- căderea
Antihristului şi Dezmembrarea Împărăţiei sale;
- adevărata
„Domnie a lui Iisus Hristos” asupra unei Omeniri Reînnoite
Creştineşte...
Este important ca,
la lectura acestor rânduri, să nu se uite că informaţiile
respective provin strict din Documente şi profeţii străvechi,
care până în zilele noastre nu au fost date publicităţi
niciodată fiind conservate timp de secole, se pare, în Biblioteca
Secretă a Vaticanului. Aceste informaţii repet nu provin din
nişte meditaţii profunde şi nici din interpretări ale
Bibliei.
Dacă dorim
să înţelegem cu adevărat sensul preparativelor Noii Biserici
Internaţionale, precum şi Doctrina sa de bază sub conducerea
Naţiunilor Unite, trebuie să revenim la Roma, în anul 1963, când Papa
Ioan al XXIII-lea a hotărât să pună pe picioare un
,,Conciliu”cu toţi episcopii catolici din lume. Ceea ce trebuie să
reţinem, aici, este faptul actualmente dovedit în mai multe rânduri al
manipulării acestui Conciliu de către episcopii care aveau
legături cu Iluminiştii. Câtă vreme acest Papă novator
credea sincer că putea îndrepta erorile din trecut ale Bisericii, deschizându-i
acesteia o nouă epocă, episcopii Noii Ordini Mondiale, din partea
lor, stabiliseră bazele pregătitoare deschiderii Bisericii pentru
preluarea ei viitoare în sarcina Antichristului. Prin urmare, au pus în
acţiune mecanismele necesare pentru a transforma Biserica astfel încât în
viitor, să fie posibilă reunirea tuturor numitorilor creştini în
acelaşi cuib tradiţional. Aceste mecanisme erau şi rămân,
până în zilele noastre:
- liberalizarea
vechilor doctrine în scopul de a apropia Biserica Catolică de toate
celelalte biserici creştine diferite;
- dispariţia
tuturor veşmintelor religioase şi a mânăstirilor, sub formele în
care au fost cunoscute încă din vechime;
- distrugerea
tuturor bibliotecilor religioase, şi în special a cărţilor
şi a operelor istorice de referinţă;
- respingerea
oricărei „Autorităţi Religioase” şi deschiderea spre
ideologia mondială;
- strategia
implicării politice a Bisericii din întreaga lume, alături de Guverne
şi de Partidele Po1itice, în favoarea unei Noi Ordini Mondiale bazate pe
distrugerea Ordinii din Trecut;
- pregătirea
Noii Biserici pentru antipapă, care va cuprinde aceste REZOLUŢII
NECUNOSCUTE:
Biserica, sub
puterea antipapei, va fi absolut identică Bisericii din Ierusalim, pe
vremea lui Iisus Hristos. Va împărtăşi Ideologia Naţiunilor
Unite în acelaşi mod în care preoţii Templului împărţeau cu
romanii Ideologia şi Puterea. Va conserva credinţele în Iisus
Hristos, de ochii lumii, pentru a-şi disimula adevăratele interese
care vor fi, în realitate, bogăţia, Puterea Politică şi cea
Religioasă, şi oportunismul pe toate fronturile, cum a făcut
şi Biserica din Ierusalim în timpul Imperiului Roman. Va stabili noile
„Concepte Religioase”, bazate în întregime pe caracterul divin al omului, în
care acesta va fi considerat ca reprezentând „Centrul” tuturor
credinţelor. Va considera „Planniugul Familial”şi „Eutanasia”
acceptabile din punct de vedere religios şi va declara problema
suprapopulării mondiale ca fiind o chestiune religioasă, sub
pretextu1 „Carităţii” faţă de comunitatea internaţională.
În scopul de a regrupa cât mai multe biserici creştine, împreună cu
prozeliţii lor, în Noua Biserică Internaţională
Creştină, va recunoaşte „Căsătoria Preoţilor”
şi „Hirotonirea Femeilor” şi va aboli toate ,,Culturile de
Veneraţie’’ faţă de Fecioara Maria. În continuare, pe baza
acestor noi „Edicte” promulgate de antipapă,, toţi catolicii şi
creştinii care vor respinge noua „Doctrina Religioasă” acceptată
pe plan politic vor fi persecutaţi cu ajutorul Forţelor Militare
şi Poliţieneşti Multinaţionale ale Naţiunilor Unite,
în acelaşi mod în care Iisus, precum şi Apostolii săi şi
discipolii lor au fost persecutaţi cu două mii de ani în urmă de
autorităţile religioase, ca şi de Forţele Militare şi
Poliţieneşti Multinaţionale ale Imperiului Roman.
Această
„Epocă a Persecuţiilor’’ îşi va afla împlinirea în
‚,Lagărele de Concentrare” înfiinţate, de cel puţin
cincisprezece ani, în „Baze Militare” presupuse a fi fost închise. Procedeul
este din toate punctele de vedere asemănător cu cel întrebuinţat
pentru ‚,Disidenţii Religioşi” de sub diversele regimuri comuniste,
într-o anumită perioadă, şi care încă se mai practica în
China, în anul 1995! (Deţinem probe în acest sens.)
Măsurile
enumerate mai sus figurau printre Rezoluţiile majore decretate de episcopii
Noii Ordini Mondiale, în 1963.
Antipapa, sau
locţiitorul său cu Persecuţiile, având sediul la Naţiunile
Unite, trebuie să fie considerat ca fiind „MAR TORUL ANTICHRISTULUI’’;
acesta va pregăti calea viitorului „Mesia al Noii Ordini Mondiale.
Prin urmare, în
1963, când Ioan al XXIII-lea a descoperit şi a dorit să revină
la tradiţii, a murit. Apoi, după alegerea lui Paul al VI-lea, când un
Cardinal neprevăzut, Ioan Paul I, a fost ales Papă, Iluminiştii
din întreaga lume au intrat în stare de şoc. Aşa ceva nu fusese
prevăzut în program, din simplul motiv că acel Papă conta pe a
împărţi bogăţiile Bisericii tuturor săracilor din
lume, revenind la prima Doctrină Religioasă propovăduită de
Iisus Hristos. N-a rezistat nici măcar şase luni. A murit în
condiţii misterioase.
În continuare, a
urmat Papa din Est, Ioan Paul al II-lea. Ultimele sale declaraţii publice,
scrise şi orale împotriva „Controlului Naşterilor”, „Euthanasiei’’,
,‚Căsătoriei Preoţilor” şi ,,Hirotonisirii Femeilor’’ i-au
scandalizat în cea mai mare măsură pe Iluminiştii din toată
lumea. În urma atentatului nereuşit la adresa vieţii sale,
aceştia din urmă au luat hotărârea de a-1 înlocui cu forţa.
Conform anumitor surse, se consideră că la baza complotului stau trei
ţări. Aceste ţări sunt Rusia, Germania şi Italia, care
plănuiesc să aşeze în fruntea Bisericii un Papă ales de ele
pentru a duce la îndeplinire proiectele mondialiste. Aceleaşi surse
declară că respectivele ţări vor aştepta ca Ioan Paul
al II-lea să absenteze din Italia, pentru a-l destitui cu ajutorul unui
vot obţinut din partea majorităţii episcopilor care le sunt
favorabili. În continuare, aceşti episcopi complici cu Iluminiştii
vor fi cei cărora le va reveni responsabilitatea de alege pe
antipapă, pentru a-i forma ulterior Consiliul Religios Internaţional
Secret. Nu mai este nevoie să adaug că acest antipapă se va
bucura de recunoaşterea politică internaţională a
naţiunilor Unite, în timp ce Ioan Paul al II-lea va muri în exil
forţat.
Ceea ce va urma
aparţine celei mai confuze perioade din istoria Creştinismului.
Confuzie printre discipolii marilor Biserici Creştine, care se vor
simţi abandonaţi de liderii lor spirituali, care se vor alătura
atunci Bisericii Catolice.
Confuzie, de
asemenea, printre catolicii divizaţi, din care majoritatea se vor
regăsi alături de antipapă, în timp ce alţii se vor
îndepărta în facţiuni divizate, unii rămânându-i fideli Papei
demis, alţii regrupându-se în jurul primei Tradiţii Bisericeşti
aceea a Părinţilor Bisericii.
Primul rol al
antipapei, aşa cum l-au planificat va fi acela de ,,JUDECĂTOR DIVIN’’
peste întreaga creştinătate, la fel cum, pe vremea lui,
Împăratul Roman era Supremul Stăpân Divin al Imperiului’’ (atât
religios, cât şi politic). Fiind astfel investit cu o asemenea putere, a
doua iniţiativă a antipapei faţă de noii săi
aliaţi, Conducătorii Bisericilor Creştine reintegrate în
rândurile Bisericii Catolice, va fi aceea de a instaura noul „Criteriu” care va
servi, pe viitor, la a discerne între adevăraţii credincioşi
şi cei falşi.
Această
Alianţă a falsităţii va constitui ceea ce se va
cunoaşte sub denumirea de „PRIMA BISERICĂ NOUĂ
CREŞTINĂ UNIFICATĂ’’. Ea va imita în mod fals Biserica primilor
creştini, dar aceasta va fi o imagine de faţadă. În realitate ea
îşi va împărţi puterea cu Naţiunile Unite.
Noul ‚,Criteriu” va
fi definit astfel:
„ADEVĂRAŢII
CREŞTINI VOR FI CEI CARE VOR ÎMPĂRTĂŞI TOATE
CREDINŢELE RELIGIOASE ALE NOII ORDINI MONDIALE’’, ca necesitate de
bază pentru supravieţuirea omenirii.
Aceste noi
credinţe se pot rezuma după cum urmează:
1. Vechile
credinţe religioase reprezintă o interpretare greşită a
Doctrinei de bază fiindcă au adus omenirea în pragul distrugerii, pe
tot parcursul unei istorii compuse din violenţe şi din războaie
haotice. Violenţa contra celor de alte confesiuni ; violenţa contra
celor care aparţin altor culturi; violenţa contra raselor de alte
culori din lume; violenţa contra ideilor noi; violenţa contra noilor
concepţii ştiinţifice; de asemenea, violenţa contra
naturii, a mediului ambiant; mai presus de orice violenţa între
bărbat şi femeie, etc...
2. Menţinerea
fermă a falselor interpretări ale acestor credinţe din Trecut,
care înseamnă în acelaşi timp o luptă împotriva Progresului
omenirii, dirijându-se spre o lume a păcii şi a securităţii
prin intermediul unei Noi Ordini
Mondiale a
„înţelegerii” şi a „Respectului” faţă de ceilalţi
şi faţă de lumea în care trăim cu toţii.
3. Pe parcursul mai
multor cercetări ştiinţifice, Violenţa a fost
identificată ca provenind dintr-o dezordine psihologică şi,
totodată, ca reprezentând o problemă de funcţionare în anatomia
anumitor persoane. Prin urmare, există obligaţia morală a lumii
întregi de a trata cum se cuvine o maladie atât de nocivă, iar aceasta,
pentru binele celor care sunt afectaţi de ea totodată aceasta
constituie o necesitate vitală pentru viitoarea noastră lume a
Păcii şi a înţelegerii reciproce. Aşadar, Violenta, ca
şi Vechile Credinţe Religioase, trebuie să fie smulse din
rădăcini, chiar şi împotriva voinţei celor afectaţi,
atunci când este cazul.
4. În urma altor
cercetări ştiinţifice, s-a dovedit în repetate rânduri că
nimeni nu poate fi făcut răspunzător pentru o personalitate pe
care nu şi-a ales-o. Prin urmare, nu există nici un motiv pentru ca
aceste persoane ghinioniste să nu fie silite, prin toate mijloacele
posibile, să dobândească o nouă personalitate, dacă cea
veche este antisocială.
5. Abordând acum
acele fundamente de bază ale Noii Ordini Mondiale propuse de noi, avem
deci obligaţia morală de a-i considera pe cei care urmează cu
îndărătnicie vechile lor credinţe religioase din trecut ca fiind
„Rebeli” ai Noii Ordini; pe lângă aceasta, ei reprezintă un pericol
la adresa Păcii şi a Securităţii acesteia din urmă. În
consecinţă, trebuie să fie consideraţi şi trataţi
drept animali periculoşi pentru omenire.
6. În virtutea
cărui fapt, un fals creştin va fi acela care la fel cum au stat
lucrurile în cazul primilor creştini de sub Imperiul Roman se va ţine
cu îndârjire de credinţe religioase nerecunoscute de către
Autorităţi. Ca atare şi sunt percepuţi ca reprezentând o
ameninţare la adresa majorităţii, care o să-i identifice cu
universul haotic al trecutului! Şi întrucât vor fi consideraţi
purtători ai interiorului lor înşile, ai germenilor de violentă
vechile credinţe religioase din trecut, Noua Biserică va cere deci
Noilor Autorităţi Guvernamentale ca aceste persoane să fie
private de Drepturile şi de Libertăţile lor!
Iată, deci,
,,Minciuna Minciunilor”! Iată „Oroarea Ororilor”! Falşii
creştini vor sta în fruntea Bisericii Mondiale şi, vor pretinde
că sunt singurii şi unicii reprezentanţi ai lui Iisus Hristos,
pe deoparte; pe de alta, adevăraţii şi realii discipoli ai lui
Iisus Hristos, pe drumul Calvarului, vor fi consideraţi duşmani ai
Statului Mondial, la fel cum s-a întâmplat şi acum două mii de ani,
în faţa preoţilor, la Ierusalim, şi în faţa
împăratului Roman, la Roma.
În interiorul
acestui nou „Criteriu al Bisericii Mondiale rezidă Minciunile Noii Reguli
a Lumii Noi. În consecinţă, devine posibilă arestarea,
confiscarea bunurilor şi înstrăinarea copiilor, în cazul tuturor
creştinilor care vor fi suspectaţi de a respinge „Criteriul Noii
Biserici’’. În această calitate, presupuşii creştini falşi
vor suferi tratamente psihiatrice şi terapii de reabilitare. Dacă
aceste terapii nu sunt eficiente, noii infractori vor fi internaţi cu
forţa în Unităţile subterane ale Naţiunilor Unite,unde vor
fi catalogaţi în conformitate cu ,,CLASIFICAREA CURCUBEU AL NOII ORDINI
MONDIALE’’, curcubeul fiind considerat simbolul podului care duce spre
Universul Satanic Subteran.
( De asemenea,
simbol al Gay Pride şi al New Age n.a.)
Cele şapte
culori ale curcubeului echivalează cu Şapte Categorii Majore pentru
noii deţinuţi:
1. categoria
copiilor Creştini care trebuie să fie utilizaţi pentru
sacrificii umane unde, în interiorul ceremoniilor meselor Negre, vor participa
la orgii sexuale sau vor fi conservaţi ca sclavi sexuali;
2. categoria
prizonierilor care va trebui să servească la experienţe medicale
în cadrul cărora asupra lor se vor experimenta droguri şi tehnologii
noi;
3. categoria
Prizonierilor de Sănătate pentru Centrul Internaţional de Organe
Omeneşti în care organele lor vitale vor fi prelevate unul câte unul, în
timp ce ei vor fi menţinuţi în viaţă pe cale
artificială prin sisteme de întreţinere a funcţiilor vitale;
4. categoria
Muncitorilor care vor fi utilizaţi ca sclavi;
5. categoria
prizonierilor Tehnologiei Spaţiale care vor fi supuşi experienţelor
legate de călătorii spaţiale şi în timp;
6. categoria
Experienţelor Oculte, în cadrul cărora se vor testa pe prizonieri
tehnici demonice;
7. categoria
Execuţiilor, asupra prizonierilor se vor testa tot felul de
experienţe privitoare la rezistenţa omenească, în cadrul
Centrului Internaţional al Execuţiilor.
Şi toate
acestea, la început, vor avea aparenţa unei măşti a
Democraţiei.
La fel cum
Principiile şi Legile Societăţilor noastre Occidentale au fost
create pornind de la vechile credinţe Religioase Creştine,
Principiile şi Legile Noii Societăţi Mondiale îşi vor avea
originile, în consecinţă, în „Criteriul” Noii Biserici
Internaţionale. Aşa cum s-a scris, Guvernul Noii Ordini Mondiale
îşi va extrage „Puterile Morale” chiar din interiorul Noii Biserici Internaţionale.
La fel cum Prima
Biserică Creştină, acum două mii de ani, s-a organizat ca o
Societate Familială, şi cu Noua Biserică Mondială se va
întâmpla acelaşi lucru: va fi „un vast ansamblu de popoare unite prin
aceeaşi Credinţă a Comunităţii Mondiale”. Pornind de
la un principiu asemănător, Societatea Noii Ordini Mondiale va
semăna cu Organizaţia Noii Biserici Mondiale şi aşa mai
departe...
Lume
Socialistă, Lume Comunistă, Biserică Socialistă, Societate
Socialistă în ultimă instanţă, toate se vor reduce la una
singură, începând din momentul când structurile lor politice şi
sociale îşi vor găsi originile în Credinţa într-un Univers
Socialist, unde Omul va fi în centrul universului, originea şi
răspunsul tuturor lucrurilor.
„Criteriu” trucat,
„Doctrină” de bază trucată, iată care vor fi
caracteristicile Bisericii Noii Ordini Mondiale; toate acestea vor da
naştere unei comunităţi mondiale cu spiritul trucat -
ipocrită şi mincinoasă - care va atinge toate eşaloanele
Bisericii, ale Guvernului şi ale Societăţii. Acestea vor avea un
spirit necinstit, înşelător, trişor, mincinos şi fals.
Inima lor va fi la fel de rece ca o piatră prizonieră în
gheaţă şi vor transporta în ele insele o „OTRAVĂ” care va
avea efectul de a-i corupe pe toţi oamenii şi în continuare, absolut
tot ceea ce există în lume. În acest timp, se vor considera ca
reprezentând împlinirea supremă a istoriei omenirii; în realitate, vor fi
instrumentele cele mai perfecte ale Infernului, în pragul nimicirii totale,
reperul final al inechităţii.
În continuare,
îşi vor urma tristul destin, fiindcă vor fi lipsite pentru eternitate
de Prezenţa lui Dumnezeu în străfundurile lor înşile.
Mai multe persoane
m-au întrebat ,,dar când, exact se vor întâmpla toate aceste lucruri? Când va
sosi ziua izbăvirii noastre ? Răspunsul la această întrebare, ca
şi la multe altele, se găseşte parţial în textul unui Vechi
Document care a fost pierdut timp de mai multe secole, după care a fost
regăsit în mod miraculos. Acest Document al Trecutului a fost scris în
secolul al XVII-lea şi este cunoscut sub denumirea de ,,Pergamentul lui
Holzhauser” un bătrân călugăr solitar, care a murit anonim în
anul 1658. Acest om al lui Dumnezeu nici măcar nu a fost conştient de
importanţa conţinutului scrierilor sale, care deschideau o
poartă spre înţelegerea finalului nostru de secol XX. Public aici,
pentru prima oară, fragmentul care se referă la epoca noastră
contemporană. Astfel, mai multe persoane vor avea posibilitatea de a
vedea cu exactitate dacă faptele pe care le văd şi le aud
corespund perioadei în care trăiesc. Iată ce se spune în „Pergamentul
lui Holzhauser”:
Va fi o epocă a
năpastelor, a nefericirii, a umilirii Bisericii... În acele vremuri
cumplite, împărăţiile se vor bătea cu alte împărăţii
şi toate Statele vor fi pustiite de disensiuni intestine. Principatele
şi Monarhiile vor fi răscolite; va avea loc o pauperizare aproape
generală şi o foarte mare mizerie în lume... O foarte mare parte din Biserica
Latină va abandona adevărata credinţă şi va cădea
pradă ereziilor, nelăsând în Europa decât un mic număr de buni
catolici... Abundă oamenii carnali care, abuzând de libertatea
conştiinţei, se reped după obiectele concupiscenţei lor...
Blasfemă tot ceea ce nu cunosc şi se corup în tot ceea ce cunosc în
mod firesc, ca nişte animale fără judecată... Se
dezlănţuie asupra preceptelor divine şi omeneşti, iar
disciplina rămâne neluată în seamă, Sfintele Canoane nu mai
contează cu nimic, iar legile Bisericii nu mai sunt respectate de
către clerici decât legile civile de către popor... Fiecare e
antrenat să creadă şi să facă tot ce vrea, conform
instinctului cărnii... PORŢI NUMELE DE OM VIU, DAR EŞTI MORT..
Nu se mai găseşte nicăieri în tribunale nici justiţie nici
echitate; ci numai accepţiunea persoanelor şi a darurilor, ceea ce
face ca procesele să devină interminabile.
Umilinţa este
aproape necunoscută în acest secol... Se ia în râs modestia
creştină, care este tratată ca o neghiobie şi o prostie, în
vreme ce se consideră înţelepciune (..) talentul de a tulbura prin
întrebări fără sens şi prin întrebări complicate toate
axiomele de drept, preceptele morale, Sfintele Canoane şi Dogme ale
religiei; în acest fel, nu mai există nici un principiu oricât de sănătos,
de autentic, de vechi şi de sigur care să fie scutit de cenzură,
de critici, de interpretări, de modificări de delimitări şi
de întrebări din partea oamenilor... nu se mai cultivă decât
spiritul, nu şi inima, în educaţia copiilor, care sunt
făcuţi să devină neascultători,
împrăştiaţi, vorbăreţi, rebeli şi
nereligioşi...Părinţii îi iubesc cu o dragoste dezordonată,
disimulându-le defectele, nu îi corijează, şi nu-i pun să
respecte disciplina casnică...
Ecleziaştii
şi religioşii; cât sunt de nefericiţi; căci mulţi
dintre ei poartă numele de oameni vii, dar sunt morţi... Porţi
numele de om viu, dar eşti mort în falsa doctrină, eşti mort în
ateism şi în pseudo-politicianism; eşti mort în ipocrizie şi în
justiţia simulată, eşti mort în păcatele tale oculte; în
secretul ororilor tale; eşti mort în voluptăţi şi în
delicii; eşti mort în obrăznicie; în gelozie şi orgoliu;
eşti mort în păcatele cărnii, în necunoaşterea misterelor
şi a lucrurilor necesare pentru mântuire; eşti mort în sfârşit
în lipsa religiozităţii şi în dispreţuirea Cuvântului lui
Dumnezeu...
În credinţa
catolică, majoritatea sunt nepăsători, ignoranţi,
amăgiţi de ereticii care îşi aplaudă propria fericire, se
bucură de ea şi îi iau în râs pe adevăraţii
credincioşi pe care de altfel îi văd năpăstuiţi,
sărăciţi şi nefericiţi. În acelaşi timp, nimeni
nu mai studiază ştiinţele sacre...
Nu vedem
nicăieri altceva decât calamităţile şi dezastrele; în vreme
ce totul e pustiit de război... Nu mai principate răvăşite,
numai monarhi ucişi, numai supuşi alungaţi şi numai oameni
conspirând spre a întemeia republicii... Acesta e momentul... Aceasta va fi
vremea...
Acest nepreţuit
text din secolul al XVII-lea este mai mult decât revelator pentru epoca
noastră, poate numai cu excepţia acelora care ţin cu tot
dinadinsul să fie orbi; orbi pentru a refuza, trebuie să
recunoaştem, dovezile, în favoarea câtorva clipe iluzorii.
Alte texte,
Documente străvechi şi Profeţii din Trecut, provenind din
Biblioteca Secretă a Vaticanului, prezintă toate, secolul nostru ca
fiind acela care va trebui să cunoască apariţia acestor
evenimente sub o Guvernare Mondială a Antihristului. Printre mai multe
Documente verificate, există unul care rezumă foarte bine mai multe
Texte ale Trecutului, într-o asemenea manieră încât nu mai este necesar
să luăm la cunoştinţă pe fiecare dintre ele pentru
a~ne forma o idee clară despre ceea ce vor fi nevoiţi să
înfrunte toţi cei ce vor rămâne fideli principiilor Creştine.
Cât despre ceilalţi, toţi ceilalţi, aceştia vor face parte
din Noua Ordine Mondială. Asupra acestei chestiuni, textele sunt mai mult
decât limpezi.
Documentul respectiv
este rezultatul mai multor anchete pe parcursul altor Texte şi
profeţii. Ca rezultat ne dezvăluie o imagine completă şi
niciodată până în momentul de faţă pusă la
dispoziţia publicului despre condiţiile de viaţă sub domnia
Antihristului. Acest document este cunoscut sub denumirea de „PROFEŢIILE
SĂPTĂMÂNII MARI”.
Trebuie să
preciză0 că toată Istoria Creştinismului este asemenea unei
copii la indigo a vieţii lui Iisus Hristos. Primii două mii de ani ai
Creştinismului, Trei ani de Viaţă publică a lui Hristos,
Săptămâna Mare şi Duminica Paştilor. Iată ce
afirmă aceste Profeţii:
Nu te lăsa
pradă somnului, om din viitor, fiindcă Semnele lui Dumnezeu nu au
fost date nici visătorilor, nici nechibzuiţilor. S-a spus că
Domnul tău va veni iar Vremea când El va veni la fiecare dintre voi, în
chip neaşteptat; va fi o perioadă a Istoriei în timpul căreia
cei mai mulţi dintre oameni au să fie adormiţi.
Fiţi
atenţi la toate Semnele; înţelegeţi sensul profund al Patimii
Lui, fiindcă aceasta ascunde Pecetea Divină a Mântuirii voastre.
Închide-ţi
ochii către lume; acoperă-ţi urechile cu mâinile şi
opreşte-te din vorbirea zadarnică, fiindcă Dumnezeul tău
are să încredinţeze ceva sufletului tău chinuit şi însingurat.
Va veni o zi când
Iisus va fi aclamat în felurite ţări şi chiar şi în
faţa mai multor Împărăţii în acelaşi timp.
Păzeşte-te de ziua aceea!
Teme-te pe bună
dreptate de ziua aceea, dacă atunci te vei găsi sub imperiul
păcatului şi te vei bucura de a fi astfel Dar dacă,
dimpotrivă, eşti un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, atunci
bucură-te pentru că ziua izbăvirii tale este aproape.
Când
aclamaţiile se vor fi risipit atunci va veni, ,,Noaptea Nopţilor’’,
„Trădarea Trădărilor” împotriva Creştinătăţii,
în momentul în care Duminica Floriilor va sfinţi În acele zile, oamenilor
le va fi dat să trăiască tot ceea ce poate fi mai trist. Iuda va
renaşte din adâncuri, pentru un scurt răstimp. Orice vor putea atunci
adevăraţii Creştini să folosească împotriva
blasfemiei, paharul trăirii infamiei veacurilor va trebui să fie
băut până la drojdii.
Apoi, după
„Noaptea de pe Muntele Măslinilor”, urmată imediat de arestare,
noaptea va acoperi atunci toată omenirea, în timp ce mulţi Cârmuitori
îşi vor trăda propriul sânge precum şi propria carne Dar
această Noapte va cunoaşte şi câţiva Creştini, mai
rari, murind vitejeşte împreună cu Cârmuitorii lor, ca martiri.
Pentru aceasta, ei vor fi câteva dintre cele mai strălucitoare pietre
preţioase din coroana Domnului lor.
Încă o
dată, Petru se va lepăda de trei ori de a fi fost un adevărat
ucenic al lui Iisus, în vreme ce o mare parte din Creştinătate, va
părăsi pentru un timp calea adevăratei credinţe. Şi ei
se vor lepăda de credinţa lor, cu trei prilejuri însemnate. Atunci,
noaptea îşi va urma cursul; vremurile înrobirii se vor întinde peste tot.
Nu fi necugetat. Nu
te lăsa mânat de mândrie, crezând că vei fi apărat de aceste
întâmplări cumplite pentru că duci o viaţă de bun
creştin, sau că vei scăpa de Cruce fiindcă te-ai umplut de
tot felul de mulţumiri faţă de tine însuţi, printre care
şi aceea de a te socoti asemenea unui sfânt. Nu îţi aminteşti ce
i-a cerut într-o zi Domnul aceluia care se credea un adevărat credincios
întru Dumnezeu? şi ce să mai spunem despre primele secole ale
Bisericii, când adevăraţii creştini mureau în toate felurile
pentru Credinţa lor? Erau cu toţii smintiţi, sau se
înşelau, preferând să fie sfâşiaţi de fiarele
sălbatice în faţa unei gloate care îi insulta şi râdea de ei? Nu
fii necugetat!
În faţa Marelui
Preot al falsului Ierusalim de atunci la Roma, Creştinii acelor vremuri
tulburi vor trebui să răspundă pentru Credinţa
părinţilor lor în care continuă să creadă. Vor fi
târâţi de la Marele Preot la Caiafa, unde vor fi înjosiţi, luaţi
în râs, acoperiţi de scuipături, apoi acuzaţi de înaltă
trădare pentru că li se va aminti viaţa lor trecută de
violenţă şi de trădare împotriva omenirii. Vor fi
arestaţi şi acuzaţi de vrăjitorie, fiindcă
părinţii lor vor fi făptuit miracole de-a lungul istoriei;
acuzaţi de mii de ori de ucidere, fiindcă părinţii lor vor
fi exterminat triburi în numele Crucii de-a lungul istoriei; acuzaţi de a
fi răspândit false credinţe, fiindcă părinţii lor le
vor fi propovăduit mulţimilor că Iisus a fost singurul şi
adevăratul Dumnezeu al universului; acuzaţi de idolatrie,
fiindcă vor crede că Iisus este Dumnezeu; şi acuzaţi de
perversiuni împotriva propriilor lor copii fiindcă îi vor fi
învăţat valorile creştine ale trecutului.
Pentru toate
acestea, vor fi lipsiţi de libertate, în timp ce copiii le vor
răpiţi pentru a fi daţi ca ucenici în familiile bogate care vor
împărtăşi credinţele noii împărăţii.
Încă o
dată, nu fii necugetat ! La fel cum Creştinătatea a prins aripi
la Roma, persecuţiile vor pornii tot de la Roma, fiindcă în acele
vremuri Biserica va fi răsturnată faţă de ea
însăţi. La fel cum s-a mai întâmplat, va fi aşa fiindcă
aleşii vor fi primii care să-şi dea sângele pentru Domnul lor.
Petru şi Pavel vor muri la Roma pentru plăcerea gloatei pervertite.
Reprezentanţii
religioşi ai tenebrelor vor fi atât de exasperaţi de umilinţa
şi Credinţa de neabătut ale discipolilor lui Petru şi
Pavel, încât îşi vor pierde toate mijloacele. Îi vor da aşa dar pe
mâna lui Ponţius Pilat al împărăţiei lor religioase. În
palatul lui, aceşti dintâi adevăraţi credincioşi vor fi
judecaţi pentru crime de care niciodată nu le-au făptuit.
Pentru a le
slăbi credinţa şi curajul, ca şi pentru a le face
plăcere Preoţilor Templului acelor Timpurii, acel ambasador al
Împăratului îi va supune torturilor de tot felul, unele mai insidioase
decât altele, căci vor fi născocite în scopul de a frânge
voinţa. Acolo vor fi biciuiţi şi umiliţi în toate chipurile
cu putinţă. În sfârşit, vor fi încoronaţi cu Cununa de
Spini a Timpurilor şi vor avea de suferit în suflet, chinul de a vedea
mulţimile respingându-l pe Iisus ca singură cale a Mântuirii lor.
Astfel
arătaţi în faţa gloatelor de necredincioşi, cu carnea
sfârtecată, vor suferii de părăsirea din partea familiilor, a
prietenilor din trecut şi a propriului lor popor. Toate acele
mulţimi turbate de mânie vor prefera să depună jurământ în
faţa reprezentanţilor Antihristului care, încă odată, se va
spăla pe mâini de sângele lor. Începând din acea zi unică va fi
interzis, de către noua Monarhie, să se dea un pahar cu apă
oricui, căci în acele vremuri, Caritatea va fi fost întemniţată
într-o nouă epocă glacială.
Îngreunaţi de
povara Crucii, vor urca pe drumul Calvarului, unde gloata îi va copleşi cu
turbarea lor fără margini. De trei ori Creştinătatea va
cădea în genunchi, dar tot de trei ori se va ridica într-o acceptare
totală a destinului ei.
Ajunsă pe
culmea Calvarului, va avea mâinile crucificate pentru că, atunci, lumea va
fi lipsită de milă; picioarele îi vor fi crucificate fiindcă se
va interzice să se aducă mulţimilor Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi,
trupul acestei Creştinătăţi va fi răstignit pe Cruce,
fiindcă va trebui să servească drept pildă mulţimilor
pervertite din noua Împărăţie.
După aceea, va
veni Timpul secetei, când toată Creştinătatea va fi lipsită
de Prezenta lui Dumnezeu.
Nu va avea parte
decât de vorbe amare şi de o izolare absolută de restul lumi.
La fel cum a spus
Iisus: „Tată, de ce m-ai părăsit?”‚Creştinătatea va
trăi părăsirea totală, în seama ei însăşi,
fără nici o mângâiere.
Apoi, lancea îi va
străpunge Coasta din care se vor scurge o picătură de sânge
şi o picătură de apă, fiindcă atunci şi ea va
trebui să aştepte moartea fără nici o certitudine dinainte
că Dumnezeu Tatăl se va lăsa atins, pentru ca apoi
să-şi lase Braţul să cadă asupra omenirii.
Preţ de un timp
nemăsurat o tăcere grea va acoperi atunci tot întinsul
pământului. Din Vinerea Mare până în Ultimul ceas al Sâmbetei Mari,
chiar înaintea Duminicii Paştilor, omenirea va fi acoperită de o
întunecime grea, vreme de trei zile şi trei nopţi în care Dumnezeu îi
va pedepsi, El însuşi pe oameni. Antihristul va fi azvârlit în infern, pe
când peste tot pe pământ orice construcţie omenească purtând un
singur grăunte de trufie va fi nimicită. Suferinţele oamenilor
vor fi atunci pe măsura relelor lor lăuntrice. În acele vremuri,
pământul va semăna cu un enorm cimitir, un deşert fără
orizonturi. Numai aceia
care-şi vor fi
păstrat eroic în adâncul lor înşile adevărata Credinţă
în Iisus Hristos, Credinţa primilor martiri ai Bisericii, Credinţa
Sfinţilor, vor supravieţui Sfintei Mânii a lui Dumnezeu.
Vai ţie, om al
acelor Timpuri care-ţi vei râde de aceste profeţii, căci lipsa
ta de umilinţă te va cufunda în robia greşelilor tale,
fără nici o nădejde a veşniciei.
Când se vor ivi
zorile Zilei de Paşti, toţi credincioşii adevăraţi vor
fi atunci reînnoiţi pe un pământ reînnoit şi dânsul. Va fi Ziua
Învierii, ziua Păcii lui Dumnezeu.
În Iubirea Sa
nemărginită pentru copiii Lui, Dumnezeu nu-i va fi lăsat
Antihristului decât cinci Puteri asupra oamenilor. Acestea nu vor avea
forţă decât peste cele cinci simţuri ale omului: „Cel al
vederii, al mirosului, al atingerii, al auzului şi al gustului”.
Niciodată Antihristul nu va putea atinge sufletul omului, căci acesta
nu îi aparţine cu nici un chip. Dar, asupra acestor ,,cinci
simţuri’’, va avea deplină putere.
Fii aşadar
vigilent om al viitorului, fiindcă în acele zile de pe urmă
simţurile tale îţi vor fi cei mai cumpliţi duşmani. Pentru
a le atinge şi corupe, şi a face din tine sclavul său,
Antihristul va născoci asemenea maşini ispititoare încât
fără ajutorul lui Dumnezeu, nici chiar cei Aleşi nu se vor putea
mântui. Iar dacă Timpul Timpurilor nu va fi atunci scurtat, toţi vor
fi pierduţi, chiar şi cei Aleşi. În acele zile întunecate, numai
cei umili vor putea rezista luminilor ispititoare ale falsei
libertăţi.
Încă o
dată, nu, fi necugetat. Încă nu ai înţeles că tu eşti
singura făptură a lui Dumnezeu din tot universul?
Teme-te de
simţurile tale, căci acestea te vor încătuşa pentru
veşnicie. Pentru cei care nu cred decât în ei înşişi şi în
nimic altceva, aceste texte străvechi vor face obiectul batjocurilor, dar
de asemenea, trebuie să spunem, al unei singurătăţi atroce.
Căci râsul şi aroganţa care îi însoţeşte nu au nici o
putere asupra „Conştiinţei” care, numai ea, nu poate fi
adormită...
În zilele noastre,
un număr crescând de oameni, care trăiesc viaţa prozaică a
unui domn nimeni de oriunde, care au copii, studii universitare, cariere,
afirmă cu sinceritate că observă, în politica mondială, o
„Conspiraţie Politică şi Religioasă”.
Tendinţa spre
instaurarea unei Noi Ordini Mondiale nu este plăsmuirea imaginaţiei
unei bande de paranoici, aşa cum mulţi oameni ar dori să ne
facă pe toţi să credem. Nu trebuie decât să privim în jur,
spre zona Noilor Tehnologii, a Fuziunilor între Multinaţionale, a
Acordurilor Comerciale Internaţionale, a Băncii Mondiale, a
Dispariţiei tot mai pronunţate a „Claselor de Mijloc”, a eforturilor
în direcţia unei Monede Mondiale, a unei limbi Mondiale, a unei
reorganizării a Comunităţii Internaţionale; toate acestea
ne indică profunde schimbări în raport cu care înseşi guvernele
noastre naţionale par complet neputincioase.
Dintotdeauna au
existat oameni care să spună că aşa ceva ar fi imposibil.
Dar... Câţi erau convinşi, la începutul secolului, că un
război mondial era absolut imposibil? şi totuşi... Câţi
erau asiguraţi că omul nu va putea niciodată să ajungă
în spaţiu? Şi totuşi, omul a păşit pe Lună...
Etc...
Pentru cine
ştie să observe, pe planetă există fără
îndoială o „Conspiraţie” în curs de desfăşurare, pentru a
instala o Religie Mondială cu un antipapă în frunte; o religie care
va modela Noua Morală a unui Guvern Mondial.
Numai cei
fără minte, sau prizonierii propriei lor spaime, oamenii care
îşi proiectează nesiguranţa asupra altora, în mod absurd,
neagă totul, fără a analiza faptele care le stau dinainte.
Puteţi să
faceţi parte dintre aceşti oameni, sau să vă
alăturaţi celor, din ce în ce mai numeroşi, care sunt
convinşi că există ceva putred sub reorganizarea actuală a
Naţiunilor Unite.
Anumite Agenţii
guvernamentale nu vor să ştiţi acestea nici „Cult Awareness
Network”, nici Naţiunile Unite.
Cei care doresc o
viată nouă, o nouă speranţă, un nou viitor, o
Nouă Ordine Mondială, ştiu bine că vechile căi trebuie
să fie eliminate, dezrădăcinate, pentru a putea fi
construită o Nouă Ordine. Pentru toţi aceştia, vechile
căi sunt legate de credinţele într-un singur Dumnezeu. În mod bizar,
scopul lor suprem nu este acela pe care 1-au dat de înţeles
populaţiilor din trecut, şi anume, un Paradis Mondial sub o Nouă
Ordine împotriva liberei voinţe a populaţiilor, ci mai degrabă,
în realitate, ceva vizând posesiunea, apoi controlul sufletelor întregii
omeniri. În consecinţă, cu scopul de a obţine rezultate, au pus
pe picioare „Cult Awareness Network (Rţeaua de Alarmă contra
sectelor)’’, pentru a fi siguri că sufletele indivizilor nu pot fi
deşteptate în nici un mod. Spre a atinge acest scop într-un timp relativ
scurt, au fost obligaţi să atace, să activeze în ultimă
instanţă, credinţele tuturor celor care nu cred decât într-un
singur Dumnezeu, şi anume catolicii, creştinii în general, evreii
şi musulmanii. „Programul de Dezinformare” pe care 1-au elaborat se poate
rezuma astfel: orice individ care va comunica, în viitor, cu orice fel de
Grupare, o cunoştinţă religioasă, mistică sau
spirituală care ar putea fi indezirabilă în ochii Naţiunilor
Unite, va fi identificat ca „Membru al unei Secte” şi, în
consecinţă, va fi preluat, pentru binele său, în sarcina
Autorităţilor Medicale Internaţionale ale Naţiunilor Unite.
Se ştie, din
întreaga istorie a omeniri, că nici un om care a suferit o spălare pe
creier nu va rămâne cu convingerea că a fost maltratat. De obicei,
persoanele spălate pe creier îşi vor apăra cu pasiune
manipulatorul, convinse că li s-a propovăduit o nouă cale
şi chiar că au fost alese pentru a-i învăţa şi pe
alţii. Iată de ce, în trecut, a fost atât de dificil, dacă nu
chiar imposibil, să se pună pe picioare legislaţii, mai ales
atunci când legislatorii utilizau aceleaşi tehnici faţă de
populaţie, în scopul de a fi aleşi şi de a-şi menţine
puterea.
În scopul de a
spăla pe creier o întreagă populaţie şi de a o determina
să reacţioneze energic, într-o zi, contra tuturor celor care îşi
revendică o credinţă într-un singur Dumnezeu, a fost necesar ca
Naţiunile Unite să înfiinţeze un ,,Program Special Antireligios”
în anii 1960, prin intermediul mai multor Agenţii Guvernamentale
Americane.
În acea
perioadă se stabilise clar în interiorul acestor Agenţii
guvernamentale, precum şi printre Bancherii care le frecventau, ca pentru
a reuşi să se pună pe picioare o Nouă Ordine Mondială
trebuia, înainte de toate, să se ajungă la un control absolut al
Politicului şi al Socialului, atacându-se, prin toate mijloacele, problema
Religiilor. Acest „Program Antireligios”, ar putea fi rezumat în modalitatea
următoare:
- dacă
înfricoşaţi ansamblul membrilor populaţiei mijlocii, şi îi
faceţi să se teamă pentru securitatea lor şi aceea a
apropiaţilor lor, cum ar fi copiii, acest lucru vă va permite în
continuare să instauraţi măsuri draconice pentru le impune respectarea
legilor, a-i dezarma şi a obţine despre ei date de identitate
intensive. Apoi, dacă identificaţi această teamă - Frica
lor - cu credinţe religioase precise, şi răspândiţi
această „Frică” prin mijloacele de informare oficiale alese pe
perioade între douăzeci şi treizeci de ani, chiar membrii acestei populaţii
vă vor implora în genunchi, prin intermediul reprezentanţilor lor
politici, să instituiţi noi alternative de bază pentru Politica
noastră Internaţională prin mijlocirea Naţiunilor Unite, în
scopul de a stabili o Nouă Ordine Mondială, şi anume „The Mintal
Cooperation In Takeover Plans”, cu ajutorul Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii.
În 1948, Congresul
Mondial pentru Sănătate Mintală, o organizaţie a
Naţiunilor Unite, a declarat, în pamfletul său: „Sănătatea
Mintală şi Cetăţenia Mondială”, că:
...prejudecăţile,
ostilitatea sau naţionalismul excesiv pot influenţa cu putere
dezvoltarea personalităţii, fără ca individul respectiv
să poată fi conştient. În scopul eficacităţii, eforturile
pentru schimbarea indivizilor trebuie să fie acordate cu etapele succesive
ale personalităţii în sine, câtă vreme, în cazul unui grup sau
al societăţii, schimbarea va putea întâmpina o rezistenţă
fermă, dacă nu a fost instaurată din capul locului o atitudine
de acceptare.
Extrasul de mai sus
pare să-l completeze foarte clar pe cel care urmează.
În 1970, psihologul
James V. McConnel a declarat, într-un număr al revistei „Psychologie
Today”:
A sosit momentul în
care e posibil să se combine orice privaţiune senzorială cu
drogurile, hipnoza şi manipularea abilă, prin recompensare şi
pedepsire; iar acestea, în scopul de a ajunge la un control absolut asupra
comportării individului. Prin urmare, ar trebui să fie posibil, în
principiu, să se realizeze un tip de spălare a creierului pozitiv, care
ne-ar permite să producem schimbări dramatice în comportamentul
şi personalitatea unui individ. Va trebui să remodelăm
societatea într-o asemenea manieră încât să fim antrenaţi cu
toţii începând încă de la naştere, să facem exact ceea ce
aşteaptă societatea de la noi. Dispunem de tehnicile necesare pentru
a o face... Nimeni nu deţine monopolul asupra personalităţii...
Nu aveţi nimic de spus despre genul de personalitate pe care o
posedaţi şi nu există nici un motiv de a crede că aţi
putea avea dreptul să refuzaţi o nouă personalitate, dacă
cea veche este antisocială.
În cazul de
faţă, „Vechea Personalitate” înseamnă „Vechea Cale”, „Căile
Creştine”, „Credinţa Trecută, într-un singur Dumnezeu”; ceva
care trebuie să fie remodelat conform viziunilor Noii Ordini Mondiale.
„Sănătatea mintală şi
cetăţenia mondială” ale Naţiunilor Unite sunt mai mult
decât limpezi în planul „Noilor Principii ale Sănătăţii
Mintale”, în numele căruia va trebui să se impună la nivel
internaţional:
Principiile
sănătăţii mintale nu-şi pot găsi finalizări
pozitive fără acceptarea progresivă a conceptului de
„Cetăţenie Mondială”. Documentul declară, de asemenea:
Programele pentru
schimbări sociale, spre a fi eficiente, necesită un efort conjugat din
partea psihologilor şi a asistenţilor sociali lucrând împreună
şi în cooperare cu oamenii de stat, administratorii şi alţi
posesori ai unor posturi de răspundere.
Cele trei etape de
dezvoltare prevăzute sunt:
1. izolarea în
spital psihiatric;
2. centrele locale
de sănătate mintală comunitară, astfel încât pacienţii
să poată fi trataţi în mediul lor propriu;
3. centrele de
gardă, unităţile de jandarmerie, creşele populare, unde va
fi posibil să se acţioneze de timpuriu în viaţa copiilor, cu
problemele legate de naţionalism.
În cazul de
faţă, Naţionalismul poate fi identificat şi cu
Credinţa într-un singur Dumnezeu. Mai mult în aceste creşe,
reprezentanţii statului vor putea să-i identifice cu
uşurinţă pe cei care au părinţi credincioşi sau
naţionalişti ireductibili.
Cu doi ani înainte
de data publicării acestui Pamflet al Naţiunilor Unite, Generalul
Maior G.B. Chismon, Ministrul Sănătăţii din Canada, care
ulterior avea să devină Directorul Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii a Naţiunilor Unite, a explicat:
...apărarea
personală poate implica o reacţie neurologică, atunci când
aceasta semnifică necesitatea de a-ţi apăra posesiunile
materiale împotriva altora, care trăiesc în sărăcie. O asemenea
atitudine poate duce la război...Soluţia problemei, propusă de
Generalul Maior G.B. Chismon, a fost: „Să redistribuim toate bunurile,
tuturor”.
Această
atitudine echivalează cu Socialismul impus populaţiilor împotriva
voinţei lor, dacă o asemenea cale este singura posibilă. Mai
mult, pentru a smulge din rădăcini bazele apărării
personale, este necesară identificarea cu credinţa într-un singur
Dumnezeu. În epoca respectivă, această politică trebuia să
deschidă porţile diferitelor experimente cu „Controlul asupra
Spiritului” care trebuia să se identifice îndeosebi cu începere din anii
1960.
Pe de altă
parte, reinterpretarea şi dezrădăcinarea finală a
conceptului de „Bine şi Rău” se fundamentează, la origine, pe
credinţele religioase creştine; de asemenea, acelaşi concept
stă la baza educaţiei copilului, astfel că obiectivele se
referă practic la tot ceea ce cuprinde termenul de ,,PSIHOTERAPIE’’...
De altfel,
Directorul Poliţiei Secrete Sovietice din anii 1930 explica foarte clar
ceea ce ar fi trebuit să fie în acea epocă ‚Strategia Politică
Comunistă”, prin intermediul „Îngrijirilor’’ pentru tratarea
„Sănătăţii Mintale” prin „Psihiatrie”.
„PSIHOPOLITCA’’ este
arta şi ştiinţa de a stabili şi de a menţine un
control asupra gândurilor şi a loialităţii indivizilor, a
ofiţerilor, a birourilor şi a maselor populare; de asemenea, a avea
un mijloc asigurat pentru a cuceri naţiunile inamice prin intermediul
„îngrijirilor” pentru „sănătate mintală!’’ Trebuie să
lucraţi până în ziua când fiecare profesor de psihologie va preda,
conştient sau inconştient, „Doctrina Comunistă sub travestiul
psihologiei.
Dacă, în
continuare, consultăm manualul de instrucţie rusă a
„Războiului psihopolitic”, vom vedea, la Capitolul 9, următoarele:
Operaţiunile
psihopolitice trebuie să fie în continuă alertă faţă
de ocaziile de a organiza centre comunitare pentru sănătatea
mintală.
Pe de altă
parte, sub tutela Programului Naţional de Sănătate Mintală
din Statele Unite, între 1975 şi 1979, în toată ţara existau
circa şase sute de asemenea „centre comunitare de sănătate
mintală”. Acest program fusese iniţiat la bază de către Dr.
Stanley F. Yolles, care în 1969 era directorul Institutului Naţional de
Sănătate Mintală. Acesta, de altfel, declarase chiar, în acea
perioadă, că mijlocul cel mai bun pentru a trata un pacient era acela
de a-l pune în situaţia de contact cu părinţii şi prietenii
săi, într-un centru local.
Evident, va sosi
ziua când credincioşii consideraţi ca reprezentând o ameninţare
la adresa Comunităţii Internaţionale va trebui să fie
trataţi în aceste centre, unde vor interveni familiile şi prietenii
lor. Aceştia din urmă, cu ajutorul psihiatrilor Noii Ordini Mondiale,
vor încerca prin toate mijloacele să-i vindece pe pacienţi de
presupusa lor boală mintală, care va fi aceea de a crede într-un
singur Dumnezeu!
Iată cum
funcţionează acest program: la jumătatea anilor 1950, începuse o
mişcare, o bizară înlănţuire de evenimente. În jurul anului
1956, a fost propusă şi chiar adoptată „Alaska Mental Health
Bill”. Legea a avut nevoie de douăsprezece milioane de dolari şi un
milion de acri de terenuri publice... Şi totuşi, aşa ceva nu era
firesc, dacă ţinem seama de faptul că Alaska, în acea
perioadă, nu avea decât patru sute de pacienţi declaraţi în
planul sănătăţii mintale.
În continuare,
Alaska a adoptat „Public Health Service Draft Act”, cu referire la spitalizarea
persoanelor atinse de maladii mintale sau considerate ca atare. Această
lege are particularitatea că nu prevede nicăieri un proces în
faţa juraţilor, sau orice procedeu asemănător pentru orice
om suspectat că ar suferi de o boală mintală. Ca o
declaraţie unică şi nici o verificare prealabilă, legea
permitea detenţia şi trimiterea la azil, cu confiscarea tuturor
proprietăţilor şi bunurilor personale, a oricărei persoane
bănuite de a avea probleme mintale. De altfel, acelaşi lucru a fost
încercat în cazul Ford vs. Milinak din 1954. Aceeaşi lege continuă
să existe şi astăzi, sub denumirea de „Uniform Mental Health
Act’’, la care chiar au subscris şase state. Legea implică
detenţia pe o perioadă de nouăzeci de zile, pentru examene
medicale, fără acces la avocaţi, a oricărei persoane
suspectate de a suferi de probleme mintale. De asemenea, legea îi permite
guvernului în funcţie al statului să poată aresta pe oricine
şi să-l trimită într-un centru de sănătate
mintală, chiar şi în Alaska.
Prelungirea acestei
legi se poate găsi în declaraţia reputatului psiholog R.D. Laing,
autorul cărţii „Politics of Experience (Politica Experienţei)’’.
Laing a declarat, în revista „OMI”:
...la sfârşitul
anilor 1960, a devenit evident pentru elita deţinătoare de
responsabilităţi în controlul populaţiei că amplasarea
oamenilor în locuri precise şi menţinerea lor pe viaţă în
acele locuri nu era deloc eficientă, la nivelul costurilor implicate. Administraţia
Reagan din California a fost una dintre primele care şi-a dat seama de
această stare de fapt. Prin urmare, au fost obligaţi să
regândească tot procesul respectiv. Fuseseră conduşi în
schismă, ştiind ce li se spune populaţiilor şi ce anume
practică directorii executivi însărcinaţi cu controlul
sănătăţii mintale. Problema prevala şi în Europa,
şi în ţările Lumii a Treia.
Pentru a
înţelege mai uşor ceea ce s-a întâmplat atunci, ajunge să
consultăm volumul de referinţă „DSM-III: The Diagnostic And
Statistical Manual Of Mental Disordre (Manual de diagnosticare şi
statistică a dezordinii Mintale - ediţia a treia, publicat de
Asociaţia Psihiatrică Americană)’’. Transcrisă în termeni
economici şi politici, maladia mintală însemnă: Comportament
şi, Stare Mintală Indezirabile. Criteriul pentru Maladia
Mintală, aşa cum este descris în DSM III, include orice
EXPERIENŢĂ NEOBIŞNUITĂ DE PERCEPŢIE, GÂNDIREA
MAGICĂ, CLARVIZIUNEA, TELEPATIA, AL ŞASELEA SIMŢ, CONTACTUL
SENZORIAL CU O PERSOANĂ ABSENTĂ. Conform acestui manual al
Asociaţiei Psihiatrice Americane, vă este permis să
simţiţi prezenţa unei rude decedate timp de trei
săptămâni după moarte. Dincolo de această perioadă,
percepţia devine un „criteriu” pentru a vă judeca starea de
sănătate mintală...
Nu există
exemple excepţionale... Un mandat pentru a sustrage orice din
libertăţile civile; pentru a aplica încarcerarea contra propriei
voinţe, chimioterapia, şocurile electrice... Şi sterilizarea...
În primul rând,
percepţiile extrasenzoriale, al şaselea simţ şi perceperea
prezenţei unei persoane care nu este prezentă toate acestea se
referă la „Experienţe Religioase şi Spirituale’’, Fără
o percepţie specială, cum am putea intra în relaţie cu Dumnezeu,
de exemplu?
În al doilea rând,
dacă ne raportăm la „Legea de Sănătate Mintală Uniformă”,
devine de la sine înţeles ceea ce i se va întâmpla oricui îşi va
menţine credinţa în Dumnezeu!
Această
Politică a Naţiunilor Unite pentru Sănătatea Mintală
avea să dea naştere, în anii 1960, unor fenomene majore, regrupate în
întregime sub termenul „Flower Power’’, care promova sfârşitul tuturor
războaielor, moartea trecutului şi a tuturor valorilor morale
asociate cu acesta, moartea familiei tradiţionale, deschiderea celor mai
diverse experienţe sexuale, naşterea mişcărilor pentru pace
şi ecologie etc...
În timp ce cea mai
mare parte a oamenilor aveau spiritul acaparat de vântul libertăţii
iluzorii care sufla atunci peste America, agenţiile guvernamentale ale
epocii au simţit că avea mână liberă pentru a-şi desfăşura
diversele programe pentru „Controlul Spiritului”, departe de privirile
publicului.
Pe de o parte, avea
loc apariţia unei clase de indivizi care, fără nici un trecut
criminal şi înarmaţi cu arme militare, au început să tragă
asupra mulţimilor, cam peste tot, fără nici un motiv vizibil.
Unii dintre aceştia susţineau chiar că ar fi auzit Glasul lui
Dumnezeu (Tehnica „Voice Syntesis”).
Pe de altă
parte, au avut loc asasinate în masă, asociate cu culte religioase sau sub
imperiul ideilor religioase.
De altfel, autorul
,‚Enciclopediei omorurilor moderne’’, publicată în 1983, scrie: „Le numim
crime fără motive reale pe acelea care par să nu le aducă
nici un câştig autorilor. Înainte de 1960, aceste crime erau rare, iar cei
care au apărut atunci aparţineau sfârşitului de deceniu.”
Acest gen de
‚,Război Psihopolilic Antireligios” a făcut parte, de-a lungul
anilor, din Agenda Comunistă, înainte de a fi exportat în Statele Unite,
prin mijlocirea Naţiunilor Unite. Cu ajutorul acoperirii mijloacelor
oficiale de informare, acest fapt a sfârşit prin a face publicul mediu
să creadă că vechea lume a violentei asociată cu
credinţele religioase trebuie să ia sfârşit, înlocuită de o
Nouă Credinţă Internaţională ataşată unei
Noi Ordini.
De altfel, o
asemenea doză cotidiană de „Război Psihologic”, aplicată neîntrerupt,
prin intermediul reţelelor oficiale de televiziune, de radio şi de
presă naţională a avut efectul de a le garanta
autorităţilor guvernamentale menţinerea populaţiei în
general într-o stare de teamă constantă, de disponibilitate permanentă
pentru a colabora cu autorităţile şi de înclinaţie spre
psihoza denunţului colectiv.
Vechea
stratagemă „Împarte şi stăpâneşte” sfârşise prin a
diviza populaţiile în compartimente individualiste.
Pentru a
înţelege mai bine acest „Program de Control şi Dezinformare”
instituit de clasa politică a epocii cu ajutorul specialiştilor
guvernamentali în „spălarea pe creier”, e bine să abordăm în
acest punct principalele linii directoare de fond. Veţi constata că
acest „Program” este exact acelaşi care încă se mai
întrebuinţează şi în zilele noastre:
1. a crea o
problemă acolo unde nu există, cu ajutorul Mijloacelor Oficiale de
Informare favorabile guvernului şi al finanţelor obţinute de la
băncile asociate cu Noua
Ordine
Mondială;
2. a da problemei
respective o dimensiune religioasă, indiferent din ce sursă;
3. a amplifica
disproporţionat aceeaşi problemă, făcându-i pe oameni
să creadă că universul cotidian a ajuns dintr-o dată în
pericol;
4. a convinge
populaţia, cu ajutorul psihiatrilor, al sociologilor, al politologilor
recunoscuţi, că religia înseamnă „fanatism”;
5. a da în mare
măsură publicităţii presupusele incidente religioase,
astfel încât să se demonstreze că vieţile oamenilor sunt în
pericol, fiind necesară intervenţia autorităţilor
guvernamentale;
6. a aduce la locul
incidentelor forţe masive (disproporţionate) de poliţişti
şi militari - forţe speciale - pentru a da iluzia că gruparea
religioasă vizată este în realitate foarte periculoasă. A adăuga
la toate acestea prezenţa „noilor forţe speciale de intervenţie”
- cu uniforme şi echipamente noi - pentru a obişnui publicul cu
imaginea lor, în vederea unor intervenţii asemănătoare din
viitor;
7. apoi, în
continuare, prin intermediul unor politicieni aleşi cu mare atenţie,
a determina populaţia să-şi hărţuiască
reprezentanţii parlamentari spre a obţine noi legi pentru a-şi
proteja familia şi bunurile contra oricărei grupări sau a
oricărei credinţe religioase nerecunoscută de către guvern.
Toate acestea se
numesc „spălare pe creier” şi au fost implantate în America în anii
1960. De exemplu, în 1990, la Oka, Qubec-u1 de atunci a experimentat o
situaţie asemănătoare care a dus la crearea „puterii autohtone”
din Canada.
Şi ar fi
posibil să continuăm la fe1, pe zeci şi zeci de pagini, ceea ce
n-ar face decât să confirme încă o dată o voinţă
mondială prin intermediul unor organisme şi grupări
fără scop lucrativ, dar combătând, ca din întâmplare, toate
„grupările şi organizaţiile religioase”!
Ceea ce este
important de reţinut aici, e orientarea din ce în ce mai
pronunţată împotriva a tot ceea ce este religios; cu atât mai mult,
cu cât totul se va amplifica enorm prin apariţia unor probleme economice
fără precedent, care vor atinge toate straturile societăţii
şi îi vor arunca pe toţi indivizii într-o stare de profundă
nesiguranţă.
Serge Monaste
29 martie 1995
Aici se încheie
manuscrisele incomplete ale lui Srege Monaste, pe care moartea prematură,
în condiţii neelucidate, l-a împiedicat să finalizeze lucrarea de
faţă. Toate documentele confidenţiale folosite de autor au
dispărut, nu ştim dacă recuperate de asasini, sau preluate de
prieteni, pe care victima i-ar fi pus în temă cu posibila sa ucidere. Din
acest motiv, am preferat să nu amplificăm conţinutul
cărţii, redactând doar şi aşezând într-o ordine
coerentă materialele lăsate de autor.
Michael A. Beaumonn
[1] (Lat.) »PÂINE ŞI CIRC”, deviză a dictatorilor romani pentru a adormi nemulţumirile populaţiei (n.tr.)